Investiții de 20.000 de dolari la Biblioteca din Cacica

Biblioteca comunală din Cacica este câștigătoarea Concursului EcoBiblioteca, în cadrul Programului Biblionet, ea urmând a fi renovată ecologic prin efortul RoGBC (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi) și dotată cu echipamente și software destinate accesului gratuit al publicului la informație.
 

Valoarea totală a investiției va fi de aproximativ 20.000 de dolari. Potrivit directorului Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, biblioteca va beneficia de o donație de materiale de construcție și de forță de muncă din partea RoGBC și a partenerilor săi, de echipamente și pregătire profesională prin programul Biblionet implementat de IREX. „Lucrările de renovare a bibliotecii au început la data de 30 august 2010. Înscriindu-se în efortul de a crea un model de dezvoltare sustenabilă pentru comunitățile cu mai puțin de 5000 de membri din România, inițiativa „Eco-Biblioteca” va promova eficiența energetică și economia de resurse în construcția și renovarea clădirii bibliotecii din Cacica”, spune directorul Cărăbuș. EcoBiblioteca este un parteneriat între Biblionet și Romania Green Building Council (RoGBC), ce are ca scop „să stimuleze comportamentul responsabil față de mediu în rândul bibliotecarilor, al autorităților locale și al cetățenilor români în general”. Începând cu 5 iulie 2010, Biblionet și RoGBC au invitat bibliotecile publice din România, din cele 36 de județe incluse în programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea!”, să se înscrie la Concursul „EcoBiblioteca”. Biblioteca din Cacica a fost propusă să participe la concurs de către Biblioteca Bucovinei ,,I. G. Sbiera” Suceava, aceasta din urmă fiind inclusă din 2009 în programul Biblionet. Consiliul Român pentru Clădiri Verzi este o asociație non-profit, al cărei scop este promovarea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic și facilitarea transformării pieței către un sector al construcțiilor mai ecologic și mai eficient.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI