Pentru sesiunea din toamnă, la Universitatea Suceava

Cele mai multe locuri bugetate sunt la facultățile tehnice

Tinerii absolvenți ai unor licee cu profilul real sau tehnologic mai au o șansă de a ocupa un loc fără taxă la facultățile de Inginerie Mecanică și Inginerie Electrică de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, unde au rămas pe toamnă 36 și, respectiv, 22 locuri bugetate. În total, la Universitate mai sunt libere 78 de locuri subvenționate.
 

Ca în fiecare an, numărul locurilor cu taxă rămase îl de-pășește cu mult pe ce al locurilor subvenționate. De pildă, facultatea cu cele mai multe locuri cu taxă disponibile pentru cea de-a doua sesiune de admitere este cea de Științe Economice și Administrație Publică, unde sunt libere 406 locuri cu taxă și doar 5 la „fără taxă“. Pentru toate locurile rămase neocupate, universitatea va organiza o nouă sesiune de admitere în septembrie, care va avea loc în intervalul 13 – 17 septembrie, urmând ca între 17 și 20 septembrie să se afișeze rezultatele, iar în perioada 20 – 24 septembrie să aibă loc înmatricularea candidaților admiși. Reamintim că Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a propus pentru anul universitar 2010-2011 aproape 6.500 locuri, atât pentru studii de licență, master, cât și pentru doctorat. Oferta pentru noul an academic cuprinde 1.305 locuri fără taxă și 2.795 cu taxă pentru studii de licență, 938 locuri bugetate pentru master și 1.343 cu taxă, iar alte 30 locuri fără taxă și doar 26 cu taxă sunt puse la dispoziție pentru cei interesați de studiile doctorale. În sesiunea de vară, s-au înmatriculat peste 75% dintre candidații înscriși la Universitate, ceea ce l-a determinat pe prof. Mihai Dimian să declare că „noi stăm foarte bine cu numărul de candidați“. Procentul mai mic de promovare a bacalaureatului în acest an, situația economică instabilă și scăderea populației sunt câteva din cauzele care au dus la micșorarea numărului de candidați care vor să urmeze o facultate, la mai toate universitățile din țară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI