La Tabăra Națională de Chimie de la Gura Humorului

90 dintre cei mai buni elevi din țară

Tabăra Națională de Chimie se desfășoară în perioada 30 august-5 septembrie la Colegiul “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, cu participarea a 90 de elevi din clasele VII-XI, 10 profesori formatori, 19 profesori însoțitori și 30 de profesori organizatori.
 

Tabăra este organizată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportu-lui, Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, având ca parteneri colegiul menționat, Consiliul Local al orașului Gura Humorului, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Complexul Muzeal Bucovina. „Tabăra Națională de Chimie reunește elevi din clasele VII-XI distinși prin performanțe remarcabile la Olimpiada Națională și la Concursul Național “Raluca Ripan”, dar și profesori care au îndrumat cu pasiune munca acestor elevi pe parcursul formării lor. Scopul ei este acumularea, aprofundarea și aplicarea cunoștințelor din domeniul chimiei prin activități interactive de cunoaștere și socializare la nivelul grupului de lucru. Organizatorii și-au propus ca activități cursuri teoretice, rezolvări de exerciții și probleme, aplicații practice de laborator, evaluări inițiale, o evaluare finală – miniolimpiadă, dar și momente recreative, de vacanță, precum excursii, vizitarea unor obiective cultural-turistice, activități sportive și distractive”, a declarat insp. Laura Hacman, purtătoarea de cuvânt a IȘJ Suceava. În cadrul programului, astăzi și joi vor fi cursuri și lucrări de laborator, vizite la ștrandul municipiului Gura Humorului, la Cetatea de Scaun și Muzeul de istorie, activități sportive, precum și participarea elevilor din tabără la activitățile organizate cu prilejul “Nopților Humorului”. Sâmbătă se va desfășura miniolimpiada, iar duminică va fi festivitatea de premiere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: