Cartierul „Tinereții”, cu utilități complete în 3 luni

Introducerea utilităților în noul cartier de pe Dealul Teodoreni din Suceava se apropie de încheiere.
 

Aceasta după ce au fost aprobate etapa finală și cheltuielile pentru introducerea canalizării menajere și pluviale în cvartalul de pe DN 29, la ieșirea din municipiu spre Botoșani. În acest sens, de la bugetul local va fi disponibilizată suma de 368.640 lei, urmând a se amenaja 1100 de metri lineari de rețea, 65 de cămine și 10 guri de scurgere. „Este în curs de finalizare introducerea utilităților din acest cartier. După iluminat public, acum vom avea apă și canalizare. Având în vedere că lucrările s-au făcut în mai mulți pași, acum suntem la ultima etapă”, subliniază primarul Ion Lungu. Noua rețea de canalizare va fi racordată la canalizarea ansamblului de locuințe „Cuza Vodă” din Burdujeni, operațiune estimată a avea loc peste cel puțin 3 luni. În cartierul „Tinereții” au primit în folosință parcele de câte 300 de metri pătrați 270 de tineri cu vârste de până la 35 de ani. Consiliul Local a aprobat planul urbanistic zonal pentru repartizarea de suprafețe destinate construirii a încă unui cartier pe Dealul Tătărași. Șeful municipalității crede că noile locuințe vor putea fi ridicate și în baza creditelor cu garanție guvernamentală din Programul „Prima casă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: