La Consiliul Național al Liderilor FSLI de la Gura Humorului

„…Se va decide strategia pe mai departe”

a precizat Constantin Cernica, referindu-se la noi măsuri de protest
 

Federația Sindicatelor Libere și Independente din Învățământ este din nou în fierbere și se gândește la redeschiderea conflictului de muncă “înghețat” pe perioada de vară. Măsuri concrete se vor discuta însă cu prilejul Consiliului Național al Liderilor, care se va desfășura la Gura Humorului în perioada 9-11 septembrie. “Atunci se va decide strategia pe mai departe”, ne-a declarat liderul Sindicatului Județean “Spiru Haret”, sindicat afiliat la FSLI, prof. Constantin Cernica. El a precizat că punctul central al nemulțumirii sindicaliștilor „rămâne Legea salarizării unitare”, considerată de ei “mai proastă decât proastă”. La rândul său, liderul Sindicatului “Bucovina” Rădăuți Gheorghe Șorodoc ne-a declarat că “e clar că trebuie să ne gândim serios la ce măsuri luăm vizavi de ce ne pregătește Guvernul pe viitor. La întâlnirea de la Gura Humorului se vor discuta lucrurile în amănunt”. La Consiliul Național al FSLI va fi prezentă toată conducerea acestei federații și liderii din toată țara. Încă din primăvară, sindicatele din educație au început un program concret de măsuri protestatare, începând cu netrecerea notelor în catalog, grevă de avertisment, mitinguri, grevă generală pe termen nelimitat și boicotarea încheierii anului școlar, numai că, pe parcurs, dascălii s-au descurajat. Greva generală de la începutul lui iulie a încetat după o săptămână și toate protestele au luat sfârșit înainte de 12 iunie, ultima zi a anului școlar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: