Tabăra de vară a PSD

Politicieni și ziariști, pentru o zi, în aceeași tabără

 

În cadrul taberei de vară a PSD, care s-a desfășurat ieri la Gura Humorului, tinerii participanți au avut prilejul să comunice atât cu reprezentanți ai presei locale, despre relația om politic – mass-media, cât și cu lideri locali ai partidului. Din rândul jurnaliștilor au participat Mihai Chira, director executiv al ziarului „Crai nou”, subsemnata – Oana Șlemco, fotoreporterul aceluiași cotidian local, și Bogdan Gheorghiu, realizator de emisiuni la „Bucovina TV”. Din rândul oamenilor politici, tinerilor social-democrați le-au vorbit Cătălin Nechifor, președintele Organizației Județene a PSD, Mirela Adomnicăi, fost deputat PSD, Carmen Agoutin consilier județean PSD, Ioan Stan, deputat PSD, Ovidiu Donțu și Ovidiu Milici, vicepreședinți ai PSD. Tinerii din PSD participanți la această manifestare, care s-a desfășurat în premieră în județul Suceava le-au adresat invitaților întrebări extrem de interesante. De exemplu, unul dintre ei a vrut să știe cine se face vinovat că PSD a pierdut alegerile prezidențiale. „Partidul sau candidatul Mircea Geoană”, i-a răspuns tânărul. Întrebați pe cine ar prefera la șefia statului, tinerii din PSD au răspuns că fie pe liderul partidului, Victor Ponta, fie pe fostul premier, Adrian Năstase.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: