Năprasna

Radu este de loc de pe Valea Brodinei, în capătul ei de sus, dinspre Pohonici și Izvoarele Sucevei. Satul se și cheamă Brodina de Sus. De acolo, fostul terasament al CFF (cale ferată forestieră), care se îmbrățișa, când pe stânga, când pe dreapta, cu apa Brodinei, a fost „acaparat” de șoseaua ce leagă satul de Brodina (de jos). Din vechea linie n-au rămas decât podurile, pe unele încă mai văzându-se până de curând urmele de șine. Existența liniei ferate a rămas însă și altfel în conștiința localnicilor: valea își stabilește și astăzi reperele în kilometrii pe care-i măsura de la origine, în Falcău, până sus, spre Pohonici: păstrăvăria la km 12, școala – km 14, „mehașceul” (microhidrocentrala) – la km 16, magazinul și cabana „lui Ilie Ihnatiuc” – la km 20, cabana forestieră de la „km 22” etc. Așadar, Radu s-a întors acasă din Italia.

 

E de câțiva ani buni acolo, cu Paraschiva nevastă-sa, au un apartament în zona Torino. Au și n-au de lucru, dar nu vin încă în România. Vor veni însă cândva, că nu degeaba și-au cumpărat 40 de ari în Rădăuți. A trecut Radu și pe la redacție. Dincolo de bucuria firească a revederii, avea în el o trăire nouă, necunoscută subsemnatului. După obișnuitele urări, întrebări, lămuriri ale unei revederi, l-am atacat: „S-a întâmplat ceva cu Victoria, soacrăta, cu ai tăi? Pari neliniștit, supărat, ceva nu e în regulă cu tine…”. „Mulțumesc lui Dumnezeu, a răspuns, n-am vești proaste acasă. Dar m-a înspăimântat ce au făcut apele pe-acolo! Pur și simplu pe alocuri au schimbat peisajul. Uite, stânca aia cât o locomotivă din fața hergheliei nu mai este! Nu mai poți ajunge cu trenul la Brodina! Șoseaua spre Ulma e altceva decât știam eu. Ferească Dumnezeu de năprasnă!”. Radu s-a întors, cu spaima lui, acasă. Acuși pleacă din nou în Italia. Rămâne însă realitatea care l-a izbit și un evident motiv de cugetare: cât de puternici suntem în fața naturii? Nicio experiență de viață nu ne-a pregătit pentru diluviile din ultimii ani și cu atât mai puțin pentru năprasnicele lor consecințe. Ne-au ocolit foamete, războaie, epidemiile devastatoare etc. și ne-am cam luat de-o grijă. Am început să sfidăm: ne-am pus casa pe prund, ca la Marginea sau pe dealul care stă să fugă, ca la Dornești, sau în alte căi ale apelor, neumblate de puhoaie de zeci sau sute de ani. Uite că apa a trecut din nou necruțătoare pe acolo, luând totul cu ea! Sfidăm. Sfidăm autorități, sfidăm lege, stat, părinți, obște, Biserică, ne luăm fără frică de piept cu Dumnezeu. Că așa ne-au învățat dictaturile. Dar plata vine. Priviți la ruși cum îi arde focul. De ce nu-l scot pe Lenin de barbă din mausoleu să facă cu el o paradă prin pădurile din jurul Moscovei, poate aduce ploile?! Atotputernicul om descoperă încet și sigur că este de fapt o trestie gânditoare. Care, asemenea celor (din ce în ce mai mulți, cu fiecare an) ce s-au smerit zilele acestea la Putna, Cacica, Hagigadar sau în alte locuri ale Domnului, caută calea pentru a-și apăra fragilitatea de năprasna lui Radu.