De trei ori Ioan T. Lazăr

Scriitorul și ziaristul originar din Putna Ioan T. Lazăr și-a lansat la mijlocul acestei săptămâni, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, alături de prieteni și familie, trei dintre cele mai recente volume.
 

Este vorba despre “Rătăciți în purgatoriu”, un roman ce “nu înseamnă altceva decât o intrare în lumea ocultă a clerului, pe ușa din dos”, după cum spune autorul, o carte de aforisme, intitulată “Despre gândirea eretică”, iar cel mai discutat volum a fost “Zburând cu vulturii, prieten cu Dumnezeu”, un roman biografic ce acoperă cei 30 de ani în care generalul Viorel Onica, bucovinean din Horodnic, a fost pilotul lui Nicolae Ceaușescu. „Această carte nu este numai o carte despre destin, despre viață sau o carte document, este și o carte de spirit bucovinean”, a afirmat Ioan T. Lazăr. Invitat de autor la lansare, gen. (r.) Viorel Onica a confirmat că a fost „păcălit” de autor și de av. Emil Ianuș, cunoscutul (mai ales ca) epigramist horodnicean/ rădăuțean, să ajute la redactarea acestei cărți, pe care nu s-ar fi gândit să o scrie fără „Titi” Lazăr. Prietenii i-au dedicat lui Ioan T. Lazăr epigrame și i-au pus întrebări despre „viața de sudist”, însă autorul s-a declarat „mai nordist decât nordiștii”, deoarece s-a născut „pe continentul Bucovina”. Potrivit lui, numeroasele cărți pe care le-a semnat confirmă că nu și-a pierdut spiritul bucovinean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: