Maica Domnului, cea plină de daruri

Creștinii de pretutindeni și de toate confesiunile sărbătoresc la 15 august, în fiecare an, trecerea spre veșnicie a Precestei sau Născătoarei de Dumnezeu. Numele Maicii Domnului, Miriam – cea plină de daruri, cea aleasă, cea sfântă, cea preacinstită, figurează în toate religiile. Înșiși islamicii o pomenesc în Coran.

 

Creștinii confesionali îi atribuie cinste. Numai neoprotestanții – sectele religioase păgâne (ideologice) și eretice o socotesc o femeie oarecare. De ce ? Răspunsul este dat de faptul că aceștia nu pot înțelege deoființimea Sf. Treimi și reduc Nașterea lui Iisus la un simplu act biologic, făcând din Hristos un om obișnuit, iar din Maria, o mamă obișnuită. Așadar, o asemenea credință devine credulitate lipsită de sens și fără scop final: mijlocirea Maicii Domnului și mântuirea sufletului. Poporul român, exemplu de ecumenicitate, a păstrat cultul Fecioarei înainte de creștinare, iar în Biserică a adus supravenerarea Maicii Domnului, îmbrăcând fiecare sărbătoare în straie naționale, așa cum este și 15 august. Ce ne învață Sf. Scriptură referitor la cinstirea Maicii Domnu-lui? Prin Maria s-a plinit făgăduința lui Dumnezeu (Facere III, 15); s-a plinit profeția „din ea se va naște Emanuel”(Isaia VII, 14). A fost aleasă de Pronie și în ea s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu (Luca I, 35); i s-a închinat Arhanghelul Gabriel, a cinstit-o și a binecuvântat-o Elisabeta; a recunoscut-o sfântă și aleasă dreptul Iosif, logodnicul ei (Matei I, 21); a cinstit-o mulțimea, prin adora-rea Fiului: fericit este pântecele care te-a purtat… (Luca XI, 27-28). Fiul a respectat-o (Ioan XIX, 26); Magii și păstorii i s-au închinat (Matei II, 11); este împărăteasa cerului și a pământului (Psalm 44, 10-11); pentru smerenia ei i s-au dat toate și iată „de acum mă vor ferici toate neamurile”(Luca I, 48), ceea ce facem noi românii de când ne știm, și așa cum în vremea sa a rostit Mihai Eminescu să spunem și noi, plecându-ne genunchii la Putna: „…Privirea-ți adorată / Asupră-ne coboară, /O Maică Preacurată, / Și pururi Fecioară/ Maria!”. La Putna, cei care merg cu frică de Dumnezeu simt ocrotirea Mântuitorului și se bucură tainic de rugile Maicii Domnului, când întreaga Ortodoxie prăznuiește Adormirea Maicii Domnului. La Mănăstirea Putna, clopotul cel mare când bate în dungă anunță că începe sfatul marelui voievod sfințit, este o chemare către veșnicie. Numai aici, la Jerusalimul neamului românesc, descoperim la acest mare praznic – și ori de câte ori poposim în pelerinaj – conștiința veșniciei, a eternității pe care a avut-o Binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, redescoperim și retrăim sentimentul venirii din timp, prin timp și cu atât mai mult fără timp a credinciosului. Diac. VASILE M. DEMCIUC