Și moldovenii sunt români

Basarabia, provincie ruptă din trupul Moldovei în anul 1812 și revenită la Patria-mamă în 1918, este astăzi al doilea stat românesc: Republica Moldova. După cum se cunoaște, la 23 august 1939 a fost semnat un Protocol adițional secret al Tratatului sovieto-german prin care URSS și Germania și-au împărțit Europa de Est în zone de influență.
 

La punctul 3 al Protocolului adițional secret se menționa… ”cointeresarea URSS față de Basarabia”. În noaptea de 26 spre 27 iunie 1940, Guvernul URSS, printr-un ultimatum, a cerut României provincia Basarabia și nordul Bucovinei. Răspunsul trebuia dat în 24 de ore. România a-flată într-un context european deosebit de complex, izolată și singură în fața Uniunii Sovietice, a acceptat ultimatumul sovietic, ultimatum cu urmări până în zilele noastre. După Revoluția din Decembrie 1989, când Imperiul sovietic era destrămat, statul român a recunoscut independența Republicii Moldova, adică a confirmat diplomatic înființarea celui de-al doilea stat românesc. De atunci și până nu de mult, Republica Moldova a trăit sub influența Federației Ruse și a fost condusă de comuniști. Între cele două state românești au fost încercate și promovate relații speciale, pornind de la atât de evocatele poduri de flori de peste Prut. Modificări de ordin diplomatic și economic în relațiile dintre România și Republica Moldova au avut loc și înainte, dar mai ales după alegerile prezidențiale din anul 2009. Mai mult de 90% dintre alegătorii cu cetățenie română din Basarabia au votat cu domnul președinte Traian Băsescu, iar această opțiune n-a rămas fără urmări, spun unii analiști. România a acordat un număr de 2800 de burse pentru elevii și studenții din Basarabia, au fost înființate două noi consulate la Bălți și Cahul, s-a acordat un substanțial sprijin bănesc Guvernului de la Chișinău, iar în prezent se acordă cetățenia română la sute și sute de cetățeni români din Basarabia și respectiv pașapoarte pentru liberă circulație în Uniunea Europeană. Sunt și analiști care spun că aceste ”urmări” au fost la început promisiuni. După cum se cunoaște, mii de români, în vremea regimului sovietic, au fost deportați în Siberia, de unde numai o parte au revenit în Basarabia. Iată că acum o altă masivă imigrație are loc tot din Basarabia, dar înspre vest, cu sprijinul pașapoartelor de cetățeni români, cu drept de circulație în statele Uniunii Europene. Publicațiile “Der Spiegel”, ”The Daily Express” și “Il Giornale” vorbesc despre un milion de moldoveni care ar putea intra în state ale Uniunii Europene „pe ușa din dos”. Din 2007, România ar fi acordat cetățenie unui număr de 600.000 de români moldoveni, în condițiile în care încă 1,5 milioane au depus cerere în acest sens, pentru a putea circula liber în Uniunea Europeană – spune un comentator ucrainean. Ca urmare a acestor evenimente, putem constata o continuă și pronunțată schimbare a structurii etnice a populației din Republica Moldova prin plecarea acestor români moldoveni în state ale Uniunii Europene, fie și temporar. Acordarea cetățeniei moldovenilor este un demers firesc: se confirmă prin acte că moldovenii sunt români. Contextul în care are loc această recunoaștere a cetățeniei pentru moldoveni este cel puțin discutabil, din punct de vedere politic. Bunăvoința cu care se acordă cetățenia este acum deosebit de mare din partea autorităților române. Credem că o asemenea modificare ar putea avea urmări privind toate deciziile care se vor adopta prin votul cetățenilor din Republica Moldova, inclusiv o posibilă decizie de nivelul anului 1918. Acest context provoacă dispute. Ziarul rus ”Nezavisimaia Gazeta” vorbește despre pretențiile teritoriale ale României față de Ucraina, dându-se drept exemplu insula Maican de pe brațul Chilia al Dunării. Sunt și comentarii privind “pretențiile” României de a deveni lider regional în zona Mării Negre. Se merge mai departe cu aprecierile potrivit cărora o eventuală victorie a României în cazul acestei insule, ar determina pretenții asupra regiunii Cernăuți și a sudului Basarabiei. Să nu știe oare comentatorii că Basarabia și nordul Bucovinei sunt teritorii românești și că autoritățile române respectă tratatele internaționale și mai ales Tratatul de bună vecinătate dintre România și Ucraina?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: