Weekend fără manele

S-ar putea zice că sfârșitul săptămânii din urmă să fi fost fără manele. Pe motiv de post, nu de altceva. Totuși, manelele au constituit subiectul unor zile fără alte subiecte mai cu răsunet, fiindcă premierul a promis să le impoziteze și p-astea. Ce-ar mai fi de zis? Că, într-un fel, ar părea o chestie de mare curaj să te atingi de marii maneliști (că ce bine știu ei să le zică, de pildă, în toate campaniile și pentru toate partidele; nu neapărat pentru lideri și candidați, că ei se țin ca fiind mai cu ștaif, ci pentru masele largi, populare, de ascultători-electori), chiar și acum, câtă vreme, de când s-a ivit „genul” (ei, nu chiar de la Anton Pann!…), n-a îndrăznit cineva să-i supere pe acești… cantautori. Ba… parcă a mai îndrăznit cineva în urmă cu vreo câteva luni (să fi fost tot premierul, să fi fost șeful finanțelor?) și a rămas baltă. S-a trecut și peste propunere, și peste supărare.

 

Altminteri, așa cum se puse problema acum (declarativ și mediatic), miroase puțin și a discriminare (iar despre autoritatea care ne păzește să nu călcăm în păcatul discriminării n-am aflat să se trezească din moleșeala de weekend pentru o luare de atitudine, ceva). Că, bunăoară, de ce să fie omiși (tot declarativ) de la repede vărsarea nevinovată de încasări interpreții de bănățene, performerii de geamparale, artiștii sârbelor, maeștrii inimii albastre, speranțele muzicii ușoare de terasă și ale celei foarte, foarte ușoare, de se cântă mai cu seamă din coapsă și buric (așadar, să aveți în vedere și femininul, ca să nu discriminăm tocmai aici!) sau, în fine, oricare alți idoli de mahala, de varii chiolhanuri (spunere fără nimic peiorativ: la noi, mahalaua începe de la Kilometrul 0) care încasează bancnote în conturi, în buzunări, ba chiar și pe fruntea asudată și pe țâța tresăltată? Deși unii dintre ei, desigur, nu seamănă nici în cântări și nici pe departe în încasări cu cei care au trezit subit interesul bugetului.