Autoritățile județene pregătesc populația pentru iarnă

Șocul facturilor

Președintele CJ, Gheorghe Flutur, propune plata în rate egale, pe toată durata anului, a consumului de agent termic, astfel încât, în decembrie și ianuarie, pensionarii să nu-și dea toată pensia pe căldură > Conducerea SC Termica arată că acest sistem de facturare a fost testat cu ani în urmă și nu s-a bucurat de succes
 

Gheorghe FLUTUR

Autoritățile sucevene vor să pregătească din timp populația pentru sumele mari pe care va fi obligată să le plătească pentru a beneficia de căldură la iarnă. În vederea diminuării șocului, într-o întâlnire cu reprezentanții municipiilor și orașelor, precum și cu cei ai Termica, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a propus ieri ca plata facturilor la căldură să se facă în tranșe medii egale pe durata întregului an, în așa fel încât buzunarele persoanelor racordate la sistemul centralizat de termoficare să aibă mai puțin de suferit. Șeful administrației județene consideră că achitarea eșalonată este similară unui sistem de creditare, el considerând că inițiativa vine în sprijinul beneficiarilor cu venituri foarte mici. „Ar putea fi vorba despre un nou sistem de facturare, astfel încât, în decembrie și ianuarie, un pensionar să nu-și dea toată pensia pe căldură, acesta putând să-și dozeze efortul financiar și în celelalte luni ale anului. Astfel, putem vorbi, practic, despre un mod de creditare pe termen scurt al consumatorului”, a precizat dl Flutur. Șeful executivului județean susține că, în consecință, bugetul familiilor sucevene ar putea fi unul echilibrat, veniturile acestora neducându-se, în proporție covârșitoare, la iarnă, pe încălzire. „Populația are niște vârfuri de sarcină iarna, cu puseuri de plată de 3-4 milioane de lei vechi. Dacă facturile ar fi plătite pe toată durata anului, acestea ar putea fi mai ușor de suportat din venituri. În consecință, bugetul familiei va fi unul mai echilibrat și consumatorii nu vor fi obligați să vândă orice pentru a putea face față”, a explicat Gheorghe Flutur. De cealaltă parte, conducerea Termica arată că un asemenea sistem de facturare a fost testat în urmă cu mai mulți ani, însă nu s-a bucurat de succes. La fel, emiterea de facturi egale și eșalonate pe 12 luni, spun ei, vine în defavoarea societății de termoficare, așa-zisa creditare a consumatorilor efectuându-se pe seama operatorului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI