L.D. CLEMENT
Bătrânul se gândea chiar că cine știe ce forțe oculte fac ca aceste filme să fie redate, reluate cu insistență, susținute de o conspirație menită, poate, să-i scoată la un moment dat pe tovarăși din costumele de firmă și din vilele „capitaliste”, pentru a guverna din nou țara, principial, eventual cu băști și halate albastre, lucii pe la coate. Ipoteză falsă, de altfel, întrucât, de regulă, eșaloanele în așteptare ale gulerelor albe de atunci au rămas (și s-au împuit) tot gulere albe, iar cei cu bască, tot fără bască… …Însă mi s-a întâmplat ca alaltăieri noapte să văd (în premieră, în ce mă privește) un film „de atunci” care, deslușit din zilele noastre, părea, pe alocuri, o ficțiune cu totul ruptă e vreo realitate: o fabrică (dar câți mai știu ce este aceea o fabrică, la ce folosește?), indivizi preocupați de producție (o directoare, chiar pe cale să renunțe la sănătate, la viață pentru…, pentru ce?), să învețe, să se perfecționeze etc. M-a adus cu picioarele pe pământ doar faptul că-n filmul acela cu proletari toți șefii erau îmbrăcați bine, aveau case cu mobilă scumpă și mașini mai bune decât ceilalți (care aveau mașini). Aspect care – dincolo de faptul că astăzi jucăm în alt film – m-a încredințat încă o dată că trăim într-o lume stabilă și coerentă în sine. Mai mult, una care a abandonat abstracțiunile utopice și care trăiește (consumă și se consumă) fără vreo falsitate, concret, sănătos: ăi în costume de firmă și ăi fără băști.
Comentarii