Politica. Regrete eterne

Bucuria, tristețea, speranța, regretul sunt trăiri sufletești obișnuite. Neobișnuită este patima cu care se încearcă atragerea lor în tranșeele politicii deoarece arta bunei guvernări nu se bazează pe afecte, ci pe științe, principii, reguli, programe. Doar în țările lumii a treia aleșii câștigă sufragiile uzând de strategii populiste bazate pe dragoste și ură. Întot-deauna dihotomiile dezbină, iar populațiile învrăjbite cad ușor pradă manipulatorilor și pescuitorilor în ape tulburi. De reținut că niciun escroc sentimental nu a făcut vreodată mare brânză în favoarea neamului său.

 

Sondaje recente indică păreri de rău după avantajele „societății socialiste multilateral dezvoltate”, trecând sub tăcere absența democrației, a libertăților, nedreptatea, politizarea groasă, foamea și frigul. Numele lui Ceaușescu e legat îndeobște de blocuri, locuri de muncă, mărețe ctitorii. Morții nu se vorbesc de rău, dar jurnaliști ahtiați după ra-ting o iau de bună. Nimic nou. Frații noștri de lagăr comunist au și ei decepții, regrete, e drept, în proporție mai redusă, numai că guvernanții lor își cunosc meseria. Ceea ce deranjează este că de fiecare dată ne mirăm ca și cum ar fi ceva straniu. Or adevărul e altul: când vrei(?) să anulezi un anume efect, acționezi asupra cauzelor. Logica asta a concordanțelor, „adveniente cauza, advenit effectus”, a scăpat din vedere diriguitorilor. Ca și cum n-ar fi trecut prin școală. În două decenii nu s-a făcut mai nimic pentru a schimba starea de fapt, nici aceea de spirit. Din contra, dezamăgirilor li se dă mereu apă la moară: nicio instituție publică, nici mass-media n-au prevăzute programe de educație pentru maturi, ca în toate democrațiile așezate, învățământul trage ponoasele reformelor politizate, puterea se încăpățânează să taie veniturile populației, deși era și soluția repornirii motoarelor economice simultan cu reformarea instituțiilor bugetivore. În plus, își permite luxul hoției, ca dovadă inactivarea organelor specializate, fiindcă legile sunt ca-n bancul cu barierele: leii sar pe deasupra, cățeii se strecoară pe dedesubt, numai boii se lovesc de ele. Guvernanții însă se strofocă pe ecrane împotriva ilegalităților sufocante, a corupției, deși niciun lotru nu poate fi prins. De, corb la corb nu scoate ochii. Imoralitatea, trădarea, ipocrizia, cameleonismul, rinocerizarea au urcat la cote nemaiîntâlnite altădată la români, inclusiv în rândul elitelor: în majoritate, politrucii s-au iubit și s-au sfădit-spurcat cu toți partenerii, jură credință unora, dar fac ochi dulci altora, mai ales puterii. Odată ajunși în jilțuri, își angajează servitori, își schimbă nevestele, casele, mașinile. La restaurante, cluburi scumpe își împart întâietatea cu interlopii. S-a ajuns ca mai fiecare să aibă un preț al trădării negoțat la bursa trăgătorilor de sfori. Bani se găsesc totdeauna pentru taș-macherii. Ca să-și vadă conturile doldorosite și progeniturile sau amantele promovate, susțin în talk-show-uri ceea ce le era rușine mai deunăzi, iar alegătorului îi cântă în strună până îi iau votul. Toate cele de mai sus nu se vedeau la TV înainte de ’89. O parte a scenei politice a sărit ca arsă la criticile CE legate de tarele politichiei dâmbovițene, de „draga de ANI”. Au rămas fără o vuvuzelă importantă în exercitarea puterii. Alt lux imposibil într-o țară normală unde justițiarii își fac treaba fără a trage cu ochiul la sirenele și avantajele puterii. Timpul însă nu-i pierdut. Se va găsi altă șmecherie de plimbat oponenții cu cătușele la mâini de la Ana la Caiafa. Dă bine la electoratul manelist. Alături de mita legitimată prin inacțiunea acuzatorilor plătiți să apere Constituția și legalitatea. Celelalte reproșuri cică ar fi un atac nepermis al înalților comisari la adresa României, o imixtiune în afacerile interne… 45 ani am auzit discursul acesta. Hm! Să acuzi nația de nostalgie și tocmai tu, pârâșul, să cauți pretexte în tronul cu vechituri al Detotciuruitului! Cel mai tare dor cinismul și duplicitatea: se moare de grija săracilor, a școlii, a copiilor, bătrânilor, artei, culturii, sănătății, dar tocmai prin sacrificarea lor se vrea trecerea „prin deșert”. Fac exerciții de imagine predicându-ne modernizarea statului, a tuturor sectoarelor vieții social-politice, ca pe vremea „celei mai umane dintre societăți”, dar legile se aplică tot după indicațiile celebrelor regulamente și HCM-uri, ca și cum justiția ar fi debilă mintal. Dacă decizia social-economică avea oarece fundamentare materialist-dialectică, astăzi la putere sunt amatorismul, habarnamismul, haiducia, iar experții și competenții sunt marginalizați. Viața supușilor merge pe sponci, țara ne e tot mai izolată pe plan internațional, nici vorbă de spațiu Schengen, dar vinovățiile sunt aruncate asupra oricui, numai a făptașilor nu. Pe vremuri, dușmani erau agenturile străine, imperialismul, revanșismul, azi, mon-struoasa moștenire, comunismul, opoziția, Iliescu, Patriciu, mogulii, capitalismul odios, rapace, oculta mondială, FMI, Rusia, Bulgaria, pensionarii, bugetarii, hipermarketurile, digurile… Mai nou, cică le suntem prea mulți, puturoși, neîncrezători în binele ce ni se pregătește cu anasâna, întinzând mâna la mila mai-marilor puterii actuale. Cetățenilor li s-a lungit gâtul așteptând împlinirea promisiunilor din campanii: cică aleșii vor fi în slujba poporenilor și nu invers, că ei se vor sacrifica pentru un „viitor măreț”, că va răsări soarele și pe ulicioara noastră, or foștii cerșetori de voturi acum își ascund fața, noaptea îți bagi degetele în ochi pe stradă, iar șoricelul stresat s-a spânzurat în frigider… Că politica asta nu mai ține, se vede. Nu se vede cine va avea forța să o schimbe. Un alt tătuc? Se mai știe că fără înțelepciune politică, știință de carte, noblețe de spirit, onoare și cinste regretele și decepțiile ne vor însoți până la Sfântul Așteaptă.