Cine suntem ?

La această întrebare răspund, în felul său, rezultatele (date publicității zilele trecute și cuprinse în peste 80 de pagini) unui studiu sociologic numit STISOC care, printre altele, și-a propus să revele care ar fi nivelul de cunoaștere științifică al românilor, care ar fi raporturile dintre cunoașterea științifică și credințele religioase/ superstiții sau dintre cultura științifică autentică și ceea ce numim „cultură generală”.
 

L.D. CLEMENT

Iată că cercetarea arată că 36% dintre români cred că oamenii au fost contemporani dinozaurilor; 42% spun că Soarele se învârte în jurul Pământului, 93% gândesc că diabeticii trebuie să mănânce dulciuri… Românii sunt primii cumpărători din Europa ai antibioticelor fără rețetă, însă doar 25% dintre ei știu la ce folosesc antibioticele. Interesant este că deși 54% dintre români declară că se roagă zilnic (procentul indicându-ne ca fiind cei mai religioși dintre europeni, urmați fiind de ciprioți, bulgari și polonezi), iar 95% spun că cred în Dumnezeu (și 88% – în puterea rugăciunii, 77% – în miracole, 63% – în viața de apoi, iar 37% au concepții creaționiste), aproximativ 50% dintre ei mai cred că roșul îi ferește de deochi, se sperie de mâța neagră, iar dacă îi mănâncă palma stângă zic că vor primi bani; 40% cred în zodii și 50% cred în numere norocoase. Concluziile cercetării fac românilor un portret paradoxal: sunt totodată religioși și superstițioși, au printre cele mai scăzute niveluri de cunoaștere științifică din Europa (cele mai înalte se întâlnesc în țările bogate!), însă jumătate dintre ei se declară dornici de a sprijini cercetarea științifică. Mda, probabil destui dintre ei se gândesc, de fapt, la stabilirea unui horoscop infailibil, la modalități ca pisoii întunecați să circule doar prin căi subterane, la un scărpinător de palmă conectat wireless cu banca cea mai apropiată. Și, de ce nu?, la crearea de medicamente-minune care, hăpăite în fiece dimineață, să dea viață lungă și roz.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: