Notes

Chiar a devenit piața de legume a Sucevei un maidan oarecare ?

În aparență Piața de legume (sau pentru legume, deși denumirea exactă ar putea fi alta) din zona centrală a Sucevei nu atrage atenția prin ceva anume. Mă refer la decor și la geometria banală a tarabelor cu mărfuri, cum se spune. Fiind însă un obișnuit al locului, în calitate de solicitant, desigur, îmi pot permite să semnalez câteva inadvertențe care nu fac decât să altereze normalitatea firească.
 

O primă observație ar fi desigur „cumințenia” prețurilor (deși ar trebui altfel zis), ceea ce vrea să însemne uniformitatea acestora de la un capăt la celălalt, amănunt sesizat de mai fiecare dintre cei care o frecventează, deși nimeni nu intervine spre a o schimba. Așadar, dacă cireșele, de pildă, se vând cu zece lei kg, să presupunem, nu există nicio șansă să întâlnești vreo excepție. Altfel zis, toți piețarii practică același preț; nu-i exagerat deloc dacă spunem că toată lumea cântă în aceeași gamă. Și de ce oare? Ce se află în spatele acestei complicități stupide? În mod cert nedumerirea are însă mai multe terminații necunoscute, mai exact spus, surprinzătoare. Deci cum e posibil așa ceva mai ales că avem de-a face cu ceea ce în termeni clasici înseamnă cerere și ofertă? De unde se vede că ofertanții nu fac nimic de capul lor; prin urmare, ei respectă niște indicații, să le zicem, dacă nu chiar ordine. De altfel, toți mimează o falsă bunăvoință dincolo de care năvălesc dintr-o dată aroganța, disprețul, bădărănia. De ce, nu-i așa, s-ar crampona respectivii de uniformitatea de care am amintit? Trist este – și îngrijorător deopotrivă – că nimeni nu vrea să schimbe „obiceiul”. Și totuși există o autoritate administrativă care ar trebui să vegheze și să intervină. Numai că nu se întâmplă așa ceva și „băieții moftu-roși” din zona cu pricina par să fi pus stăpânire definitivă pe spațiul în cauză. Dar mă opresc aici pentru că nu mi-am propus să trec în revistă amănuntele spațiului la care m-am oprit. Așadar iată ce mi se întâmplă în una din trecerile mele pe acolo: cumpăr de la unul dintre prosperii ofertanți din fundalul acesteia (și voi reveni cu amănunte) o banală cutie numită „Cub de legume”. Dar zăpușeala zilei de vară și neatenția (pe care mi-o asum) mă determină să o uit pe tejgheaua comerciantului amintit. (Să adaug că respectivul beneficiază de o adevărată galerie de spații într-o magazie, să-i zicem, aflată în spatele său și la care umblă când voiește „domnia sa” și dacă are chef, bineînțeles. Ceea ce îl și detașează net de piețarii ceilalți, unii dintre ei mulțumindu-se cu o margine de tarabă). Ei bine, eu n-am sesizat amănuntele în cauză și fac imprudența de a-i aminti ulterior, adică a doua zi, respectivului (numit Barbă Nicolae) cele semnalate mai sus. N-o să vă vină să credeți, așa cum nici eu nu mi-am imaginat o asemenea „înfruntare”: individul, cu mușchii puși în evidență de canicula zilei și pe care se distingeau semnele tatuajelor, nu numai că nu încearcă vreo lămurire a „incidentului”, dar mă atacă disprețuitor folosind expresii vulgare, pe care evit să le menționez, lăsându-mă să înțeleg că poate rapid să-și întregească insultele și înjurăturile cu intervenții violente, lesne de bănuit. Am renunțat fără doar și poate la continuarea „dialogului”, uimit că în plin centrul Sucevei se poate întâmpla așa ceva. Cu alte cuvinte, vulgaritatea și pericolul surprizelor neașteptate se află acasă, ca și cum totul s-ar petrece pe un maidan oarecare și nu într-un spațiu urban cu destinație civilizată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: