Scandal la Udești, cu iz de penibil din partea primarului

Câteva sute de kilograme de haine folosite au stârnit un scandal cu rezonanțe la nivel național

Deputatul Ioan Balan a lămurit situația și a cerut prefectului o anchetă care să evidențieze eventualele nereguli Liderii județeni ai PD-L Suceava au solicitat ieri prefectului județului, Sorin Arcadie Popescu, efectuarea unei anchete la nivelul comunei Udești care să releve dacă în zona respectivă s-au împărțit oamenilor conserve de la rezerva de stat de către membri ai PD-L.
 

Ioan Balan

Secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Balan, a spus într-o conferință de presă că a cerut respectiva anchetă deoarece i se pare un lucru de o gravitate „extremă” faptul că primarul comunei, Săvel Botezatu, a acuzat că membri ai PD-L ar fi împărțit oamenilor din comună conserve de la rezerva de stat. „Am auzit o mare porcărie pe care a spus-o acest primar, cum că știe dumnealui că din rezerva de stat s-au distribuit conserve de către membrii PD-L”, a spus deputatul Ioan Balan, realmente enervat de faptul că cea mai înalt autoritate din comună, primarul, își permite să răspândească informații false. Deputatul sucevean consideră că modul în care a înțeles primarul de Udești să răspundă faptului că mai multor cetățeni romi din comună li s-au oferit haine folosite din ajutoarele venite din întreaga țară pentru sinistrații din județ este unul „josnic”. De ce e scandal la Udești? De câteva zile, posturile naționale de televiziune au făcut mare caz din faptul că în satul Chilișeni, comuna Udești, mai multe familii de romi au primit haine folosite și că persoana care le-a distribuit, fostul primar al comunei, Mihai Moraru, ar fi spus că sunt din partea PD-L, partid din care domnia sa face parte. Povestea este însă foarte simplă: sutele de tone de haine folosite și în mare parte deja mucegăite care au fost trimise pe post de ajutoare la Suceava și pe care niciunul dintre primarii din zonele calamitate de inundații în vara acestui an nu le vrea sub nicio formă, zac în depozitele de la Centrul Economic Bucovina. O mică parte dintre ele au fost redistribuite familiilor sărace de romi din Udești. Oamenii din comună, după ce au văzut că acestora li se dau pachete, au făcut caz că așa-zisele ajutoare pentru sinistrați nu ajung unde trebuie. De aici și până a găsi 3 persoane, în frunte cu primarul comunei, care să reclame că PD-L împarte discreționar ajutoarele trimise de fapt sinistraților nu a fost decât un pas foarte mic, care nu a făcut decât să ducă întreaga poveste într-o zonă ce ținea mai mult de o așa-zisă intervenție majoră a politicului în acapararea de capital electoral prin împărțirea de ajutoare. În acest context, apar și afirmațiile primarului cum că, odată cu hainele, ar fi venit și conserve de la rezerva de stat. Reacția PD-L Deputatul Ioan Balan a fost revoltat de faptul că nu s-au cerut explicații de la autoritățile județene și de faptul că gestul Consiliului Județean de a oferi haine pe care oricum niciunul dintre primarii din localitățile afectate de ploi nu le dorește, unor familii de romi, a fost catalogat drept unul cu o mare încărcătură politică. „Ceea ce a făcut primarul de la Udești mi se pare o chestiune josnică în con-dițiile în care eforturile autorităților locale și județene au fost deosebite în rezolvarea situațiilor de criză”, a spus deputatul sucevean. Ioan Balan a explicat că a făcut parte din comitetul care a lucrat „zi și noapte” pentru diminuarea efectelor inundațiilor și că poate garanta pentru corectitudinea modului în care au fost repartizate materialele de construcții și alimentele. „Noi nu ne jucăm cu ajutoarele primite. Dacă cineva din țară dorește să afle persoana, locul și cantitatea de materiale de construcții care s-au oferit, putem să spunem la orice oră, pentru că avem o situație exactă. Dacă un primar care are o luptă politică măruntă într-o comună din județ vrea să dea peste cap o activitate de excepție a autorităților locale și județene este o mare porcărie”, a conchis liderul județean al PD-L Suceava. Reconstrucția caselor își urmează cursul stabilit inițial Ioan Balan a ținut să evidențieze eforturile primarilor și partidelor politice pentru ajutorarea oamenilor loviți serios de ape și a explicat că la mijlocul săptămânii aces-teia va începe predarea „la cheie” a primelor case refăcute după inundații. „Suceava s-a mișcat foarte bine în zona asta, a eliminării efectelor inundațiilor, iar faptul că am fost evidențiați la nivel național ca fiind primul județ care s-a organizat în atribuirea de terenuri și reconstrucția caselor înseamnă mult pentru noi. Iar faptul că de săptămâna viitoare începem să dăm la cheie primele case mi se pare de o importanță majoră și nu lupta politică pe care o duce primarul de la Udești”, a mai spus deputatul Ioan Balan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: