Din cauza crizei economice

Concesionarii nu-și mai pot plăti la timp sumele datorate municipalității sucevene

Tot mai multe persoane fizice, dar nu numai, solicită Primăriei municipiului Suceava eșalonarea plății concesiunilor, motivul fiind evoluția nefavorabilă a mediului economic.
 

„Din cauza crizei economice, persoanele care au concesionat terenuri vin la primărie și cer eșalonarea pe mulți ani, pentru că nu-și mai pot plăti concesiunile, așa cum a fost stabilit inițial”, reliefează primarul Ion Lungu. În aceste condiții, deliberativul local a aprobat eșalonarea prețurilor mai multor concesiuni pe o perioadă de 3 ani de la data semnării contractului. De menționat este faptul că sumele sunt indexate anual conform evoluției cursului de schimb valutar, exprimat prin raportul leu/euro publicat de Banca Națională a României la 31 mai a fiecărui an. În cazul în care plata se face anticipat termenului scadent, indexarea se va efectua utilizând cursul euro la data efectuării plății, raportat la cursul valabil în momentul evaluării terenului. Potrivit legii, nivelul minim al redevenței datorate pentru concesionarea terenului proprietate a administrației locale este stabilit, de regulă, de serviciile din aparatul de specialitate al executivului, în baza fișei de evaluare sau la propunerea Comisiei de amenajare a teritoriului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: