Accidentele de pe Calea Unirii dau fiori reci tinerilor liberali suceveni

Tinerii liberali suceveni i-au solicitat primarului Sucevei, Ion Lungu, să efectueze urgent o expertiză tehnică riguroasă pe toată lungimea Căii Unirii din municipiu și adoptarea unor măsuri specifice, astfel încât numărul accidentelor rutiere să fie diminuat simțitor.
 

Liberalii fac acest demers după ce în ultimele săptămâni s-au înregistrat câteva accidente grave pe Calea Unirii. Liderul Organizației Județene Suceava a TNL, Cătălin Onciu, a declarat că ”a devenit un adevărat pericol Calea Unirii pentru toți cei care o străbat. Niciodată pe acea arteră nu s-a făcut un studiu al corectitudinii pantelor de fugă, realizate de constructorii drumului”. Președintele TNL este de părere că nu doar șoferii sunt vinovați de accidentele petrecute, ci și modul cum este realizat drumul, astfel încât i-a solicitat primarului Lungu să nu rămână indiferent față de zecile de vieți care sunt curmate anual în accidente pe Calea Unirii. Curios este faptul că deși unul dintre cei doi consilieri locali ai PNL Suceava este fostul viceprimar al municipiului reședință de județ, Corneliu Vornicu, acesta nu a făcut niciun gest în CL pentru situația reclamată de tinerii liberali și nici nu a avut vreo inițiativă legislativă în acest sens, deși i-ar fi fost la îndemână.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: