Vizitatorii spitalului fălticenean „cotizează” pentru laptele bolnavilor

Spitalul este în situația de a disponibiliza 12 angajați, însă directorul Mircea Lupu crede că îi va scăpa de șomaj, prin redistribuire Spitalul Municipal Fălticeni se află sub normativul prezentat de Ministerul Sănătății. „Ar trebui să disponibilizăm 12 persoane personal TESA, o persoană de la contabilitate, casier, un angajat de la Serviciul Plan-Gestionare.
 

Se pare că îi vom redistribui pe alte posturi unde suntem deficitari. Încercăm să nu plece niciunul, chiar dacă le scade salariul. Avem sub normativ asistente, infirmiere și îngrijitoare”, ne-a informat managerul interimar al unității spitalicești, ec. Mircea Lupu. Prin trecerea spitalului în subordinea primăriei, actuala conducere vede un avantaj pentru spital. „Din discuțiile cu primarul Vasile Tofan am ajuns la înțelegerea să ne ajute cu niște bani pentru reabilitarea termică exterioară a Secției TBC, pentru îmbunătățirea unor secții, cum ar fi Secția Boli Contagioase, pentru reorganizarea Serviciului de Primire Urgențe și pentru unificarea secțiilor contagioase și dermatologie. Spitalul Municipal Fălticeni a fost preluat de municipalitate fără datorii. Actualul manager a recunoscut că, având mai mult timp la dispoziție și nefiind medic, reușește să cuprindă în fiecare zi fiecare secție, inclusiv laboratoarele, sala de mese, bucătăria, unde consideră că s-au îmbogățit puțin condițiile de hrană și calitatea acesteia. „Avem medicamente și materiale sanitare la limită. Contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate a rămas același, dar s-a redus cu 48 de paturi. Nu cred că va rămâne așa, pentru că nu este normal, dar, din discuțiile cu noul comitet director, am considerat că pentru completarea sumelor vom realiza mai multe venituri proprii și acest lucru se observă. Venituri proprii mai mari se fac începând cu poarta, cu intrarea în spital și terminând cu ultima secție. Cei care au înțeles greutățile aduc mai multe venituri proprii, ce acoperă multe dintre lipsurile pe care le avem”. Deși este criză, am aflat că bolnavilor din Spitalul Municipal Fălticeni nu le lipsește laptele. Asta nu pentru că unitatea ar avea vreo fermă proprie, ci pentru că cei din conducerea spitalului s-au gândit ca banii din taxa de vizitare a bolnavilor să fie folosiți la procurarea laptelui. Iar cum numărul vizitatorilor a crescut, banii din venituri proprii sunt mai mulți. Banii care sunt luați de la cei care vizitează bolnavii – mai puțin de la cei bătrâni și care au pensie mică sau de la oameni care vin și își hrănesc rudele aflate în anumite faze ale unor boli cronice – sunt folosiți pentru aprovizionare, pentru achitarea în fiecare lună a laptelui.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: