Invitație la Târgul Meșterilor Populari de la Suceava

Meșteșuguri tradiționale și spectacole folclorice

Circa 70 de meșteri populari din toată țara și-au anunțat participarea la cea de-a XV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari de la Muzeul Satului Bucovinean, care se va desfășura în perioada 31 iulie – 1 august 2010.
 

Reprezentanții Complexului Muzeal Bucovina, instituție organizatoare alături de Consiliul Județean Suceava, spun că vor fi reprezentate meșteșuguri tradiționale ca încondeierea ouălor, prelucrarea artistică a lemnului, țesut, olărit, brodat, împletituri, podoabe, pictură icoane pe lemn și sticlă. Vizitatorii vor putea cumpăra diverse produse dar și asista la spectacole folclorice, susținute, de la ora 15, de rapsozi populari printre care Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Dana Dăncilă, Anca Corlățan, Loredana Dragu-Protiuc, Adriana Bucevschi, Alexandru Recolciuc și fanfarele populare din Stamate și Bunești. În perioada desfășurării târgului taxa de vizitare va fi de 1,5 lei de persoană, iar pentru transport Primăria Suceava va asigura maxi-taxi care vor circula pe rutele Obicini-Cetate, Burdujeni-Cetate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: