Atac în stil mafiot la Rădăuți, unde un autotren încărcat cu ansamble auto și anvelope, aflat în curtea proprietarului, un anume Lazăr B., a fost incendiat. Grozăvia s-a petrecut în jurul orei 4, pe strada 1 Mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava deplasând la fața locului Grupa operativă și 14 pompieri militari de la Detașamentul Rădăuți, cu 4 autospeciale pentru stins incendii. La sosirea echipajelor, ardeau capul autotrenului și remorca, existând posibilitatea de propagare la casa de locuit și depozitul din curte. Autotrenul, încărcat cu 15 ansamble – față („boturi”) de autoturisme și 300 de anvelope auto, a fost stins la ora 6.10. Nu au existat victime omenești. Au ars cabina autocamionului, 8 ansamble de autoturisme și 300 de anvelope. S-au degradat alte 7 ansamble, caroseria TIR-ului, precum și fațada casei de locuit și a depozitului. Poliția a demarat o anchetă în legătură cu gravul incident (dosarul penal are în vedere comiterea infracțiunii de distrugere intenționată prin incendiere), în calcul luându-se, pentru întocmirea unui cerc de suspecți, mai multe piste. Având în vedere că afacerea cu piese auto a proprietarului e oarecum la început în zonă (depozitul e în construcție), nici proprietarul, spun surse judiciare, un ins liniștit, fără legături cu lumea interlopă, care nu-și aduce aminte să fi avut ori să aibă dușmani, nu știe prea bine cine ar putea să-i vrea răul.
Autotrenul unui localnic, parcat în curtea locuinței, plin cu „boturi” de mașini și anvelope auto, a fost incendiat > Flăcările au distrus TIR-ul, dar au degradat și locuința rădăuțeanului, precum și depozitul auto, aflat în aceeași curte
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii