Angajatii primariei din Câmpulung vor lucra precum sardelele

60% din spatiul în care îsi desfasura Primaria activitatea va trebui eliberat proprietarilor de drept > Primarul Gabriel Serban sustine ca are solutii pentru remedierea situatiei
 

Primăria Câmpulung Moldovenesc

Primaria municipiului Câmpulung Moldovenesc îsi va restrânge spatiul pe care-l foloseste în momentul de fata cu peste jumatate din suprafata, urmând sa functioneze doar în spatiile proprii si nu si în încaperile închiriate din imobilul în care îsi are sediul. Primarul orasului de la poalele Raraului, Gabriel Constantin Serban, a declarat presei ca, din data de 1 august, va renunta la spatiul închiriat în imobilul unde primaria are sediul, ceea ce înseamna o economie de aproximativ 120.000 de lei pe an. El a explicat ca imobilul unde functioneaza Primaria este detinut de trei proprietari, din care unul este municipiul Câmpulung Moldovenesc, alti doi fiind proprietari privati. Gabriel Constantin Serban a spus ca, în baza Legii 247/2005, în urma cu trei ani, au fost retrocedate spatii din cladire celor doi proprietari privati. Potrivit legislatiei, timp de trei ani, spatiile folosite de institutiile publice erau închiriate la un pret stabilit printr-un act normativ. Dupa expirarea acestei perioade de trei ani, proprietarii au solicitat renegocierea contractelor si au solicitat un pret variind între 5 si 7 euro/metru patrat, pe an. Dupa o serie de negocieri cu reprezentantii Consiliului Local din Câmpulung Moldovenesc s-a ajuns la un pret de închiriere de 2,75 euro/mp/an, dar municipalitatea nu-si poate permite asemenea costuri, care se ridica la 120.000 de lei pe an. „Dupa o analiza riguroasa a angajamentelor bugetare, a veniturilor pro-prii, a proiectelor în derulare, s-a stabilit ca primaria nu are resurse financiare suficiente”, a tinut sa explice primarul de Câmpulung. El a aratat ca, în aceste conditii, a decis folosirea doar a spatiilor pe care municipiul este proprietar, ceea ce reprezinta doar 40 % din cladire. Primarul a mentionat ca va propune Consiliului Local sa înceapa procedurile pentru amenajarea unui nou sediu, prin refacerea unei cladiri aflate în patrimoniul municipalitatii. Gabriel Serban a mai declarat ca vor mai fi situatii asemanatoare, exemplificând cu gradinita „Casuta Piticilor”, care are doua corpuri de cladire, din care unul a fost retrocedat, proprietarul cerând o chirie anuala de 90.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: