Sărăcia trimite sucevenii la magazinele second-hand

Magazinele de acest tip prosperă, în timp ce spațiile comerciale în care se oferă produse noi devin muzee > Bluze și fuste de 10 lei, costume de 30 și cearșafuri de 7 lei sunt soluțiile cu care sucevenii înving criza > Patronii magazinelor second-hand recunosc că vânzările au crescut considerabil anul acesta

 

În timp ce magazinele din hipermarketuri și din alte complexuri comerciale devin încet și sigur muzee, cele second-hand înfloresc și prosperă. Criza și sărăcia îi trimit pe tot mai mulți suceveni după îmbrăcăminte și încălțăminte la mâna a doua. Chiar și pe cei care cu un an în urmă bombăneau cu aroganță că nu vor îmbrăca niciodată “bulendre de la toți morții din Occident”. De la morți sau de la vii, nu contează, cert este că negoțul second-hand și cel de tip “miniprix” sunt singurele care funcționează cu succes în Suceava. Astfel că magazinele de acest tip s-au înmulțit de la o zi la alta, în toate cartierele orașului, și sunt pline de clienți cât e ziua de lungă.

Iese cu detergent și balsam…

“Cu numai câțiva lei, te îmbraci cum vrei”, afișează unul din magazinele second-hand pe care le-am vizitat, iar sloganul, pretențios ca unul pentru articole de firmă, este cât se poate de adevărat. Bluze, tricouri, maieuri la 10-12 lei, fuste cum n-a văzut Parisul, cele mai scumpe la 20 de lei, dar și de 10 sau 7 lei, costume bărbătești, puțin depășite ca model, dar impecabile, se vând cu 30-40 de lei, jeanși, pantaloni de vară, scurte din stofă sau tercot și fâș, treninguri, pulovere, veste, toate la prețuri de câteva ori mai mici decât cele din magazinele care comercializează produse noi.
Urmează așternuturile de pat, pilote, perne, cuverturi, huse, perdele, draperii ce nu depășesc 20 de lei pe produs, eșarfe, genți, curele și chiar lenjerie intimă, de câțiva lei fiecare bucată. Încălțămintea, mai nouă sau mai veche, modele penibile sau chiar elegante, este pur și simplu asaltată de clienții de second-hand, pentru că, în general, este din piele și, chiar de-o fi purtat-o vreun răposat de prin Anglia sau Germania, este mult mai bună și mai ieftină decât ce-ar putea lua sucevenii – dar n-au cu ce! – din alte magazine. Mai sunt și hainele pentru copii, de la cele pentru nou-născuți până la cele pentru cei mai mărișori, sute de kilograme de produse ce-și găsesc clienți în doar câteva zile.
Mirosul specific al mărfii second-hand și uneori chiar petele găsite pe haine aproape că nu mai contează. “Iese cu Vanish și balsam”, este replica cea mai auzită în această situație.
Am găsit într-un magazin o femeie cu broboadă prinsă la spate, care umpluse deja 3 sacoșe cu haine. Transpirată toată de cât le căutase (am aflat că avea 6 copii și cumpărase pentru fiecare dintre ei mai multe articole de vară), a scos din portofel, pentru toată cumpărătura, nici 60 de lei. A ridicat apoi sacoșele cu curaj și a rostit înainte de a ieși din magazin: “Na, pân’ la iarnă să nu-i aud că n-au ce îmbrăca!”.

Reduceri mari, amabilități și odorizante de cameră

Prețurile de mai sus sunt cele din prima zi de vânzare, pentru că rulajul mărfurilor second-hand este atât de mare, încât patronii își permit reduceri drastice chiar după a doua sau a treia zi. Luni și marți, vând marfa cu preț întreg, miercuri și joi – redusă cu 50%, vineri și sâmbătă – la lichidare de stoc, orice produs se vinde cu 1,5 sau doar 1 leu bucata. Iar luni, de la capăt.
Dincolo de “aroma “ de haină veche la care nici odorizantele de cameră, montate discret, nu fac față, patronii se străduiesc să facă incintele cât mai atractive. Sortează hainele pe umerașe, pe texturi și culori, și-au adus manechine pe care le îmbracă cu articole dintre cele mai tentante, au montat standuri pentru încălțăminte, rafturi supraetajate pentru lenjerii de pat și articole pentru decorațiuni interioare, au creat spații de probă pentru clienți, iar amabilitatea lor o egalează pe cea a personalului comercial al firmelor de renume.

Vânzări tot mai mari

Vânzările patronilor de magazine second-hand au crescut încă de anul trecut. Unii spun că afacerea a prosperat cam cu 50% față de anii precedenți, alții că vânzările sunt de două ori mai mari. “Am început afacerea în 2008, a mers câteva luni la deschidere, dat fiind că în zonă nu era alt magazin similar, apoi vânzările au stagnat. Din vara lui 2009 au început din nou să vină clienții, iar vânzările cresc de atunci în mod constant. Aduceam marfa odată la două săptămâni, dar acum, la o săptămână, umplu din nou barele și rafturile. De luni până joi se duc mai toate produsele noi sau în stare bună; ce vând după, aproape nu mai contează”, a declarat Violeta M., patroana unui magazin second-hand din zona centrală a Sucevei.
Același entuziasm l-a manifestat și o altă comerciantă ce dezvoltă o afacere similară în cartierul George Enescu. “Sunt pe drumuri toată ziua, dar ar fi păcat să mă plâng. Am vânzare bună și mă gândesc să reamenajez spațiul și să mă extind încă vreo 5-6 metri. În fiecare zi de luni aduc marfă nouă, iar joi plec din nou, după alta. O iau din depozite din Cluj, de la București, unde am găsit produse bune, igienizate. Pentru că ăsta e secretul până la urmă. Majoritatea sunt lucruri bune, de calitate, unele noi și elegante (am o mulțime de cliente care și-au găsit la mine și toalete pentru petreceri), dar dacă nu-s curate, pierzi omul. De cât vând pe lună? Nu vă spun…”, a încheiat zâmbind mulțumită Ioana, fost lucrător comercial, dar care a renunțat la o afacere veche de 12 ani, cu încălțăminte, pentru a se apuca de vânzări second-hand.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI