La Dornești

Listele sinistraților, întocmite din birouri

De aproximativ două săptămâni încoace, numeroase familii din comună, pe care Dumnezeu le-a ferit de furia apelor, se trezesc cu alimente, articole de îmbrăcăminte și chiar materiale de construcții la porțile caselor > Deși nu li se cuvin, ei acceptă ajutoarele și tac mâlc

 

Primarul Gheorghe Luța și angajații Primăriei Dornești au întocmit listele gospodăriilor afectate de inundațiile de la începutul acestei luni din birouri și doar pe baza cererilor depuse de localnici.
Altfel nu se explică de ce pe aceste tabele figurează zeci de gospodării care nu au fost afectate de ape. Neregula a fost constatată de membrii unei asociații nonguvernamentale care au venit cu ajutoare în zonă. Binefăcătorii au solicitat primarului Gheorghe Luța listele cuprinzându-i pe cei care au nevoie de ajutor. Străbătând localitatea și bătând la porțile oamenilor, voluntarii fundației și-au dat seama că pe listele primite de la Primăria Dornești figurau zeci de gospodării neafectate de ape.
„Am luat lista sinistraților de la primărie și am fost la fiecare casă în parte. Așa am constatat că pe listă figurează locuințe care nu au fost afectate de ape. Pe de altă parte, tot în teren, ne-am dat seama că de pe liste lipseau oameni care realmente aveau probleme și ale căror locuințe fuseseră inundate. Am fost nevoiți să-i tăiem de pe listele noastre pe cei care nu aveau nevoie de ajutor și i-am adăugat pe cei care aveau nevoie de sprijin”, ne-a declarat Ana-Maria Toronciuc, voluntar al fundației umanitare „Teo”.
Membrii fundației au împărțit în comună peste 1100 de saltele și articole de îmbrăcăminte.

„Ajutoarele ajung la cei care nu au nevoie de ele !”

Mai grav ni se pare că listele întocmite după ureche de angajații primăriei comunei ajung la cei care vin și le solicită sprijin ca să-i ghideze și să ajungă la sinistrați. Așa se face că, de vreo două săptămâni încoace, numeroase familii, pe care Dumnezeu le-a ferit de furia apelor, se trezesc cu alimente, articole de îmbrăcăminte și chiar materiale de construcții la porțile caselor. Din păcate, chiar dacă nu li se cuvin, ei le acceptă și tac mâlc.
Situația ne-a fost sesizată și de cei care într-o singură noapte au rămas fără agoniseala de-o viață.
„Tot satul primește ajutoare, chiar dacă sunt zone unde apa nu a ajuns. Eu am cinci copii și primesc două sticle de apă, câteva conserve și două pâini la patru zile. Pe deal, spre exemplu, nu au fost inundații, iar cei care locuiesc în zona aceea primesc ajutoare”, susține localnica Elena Ciobotariu, mama a cinci copii. Gospodăria femeii a fost puternic afectată de inundații. Aspectul a fost confirmat și de Corina Cazacu, o altă localnică, care ne-a declarat: „Primăria mi-a spus că se aduc ajutoare foarte des, dar eu nu sunt acasă. Am vorbit și cu vecinii. Ajutoare au ajuns la noi, însă la un interval de patru zile, câte două pâini și câteva conserve”.
Localnici din Dornești ne-au mai spus că pe listele sinistraților ar figura și primarul comunei, a cărei casă nu a fost însă inundată. Zvonul nu s-a confirmat. Nici numele primarului comunei Dornești și nici numărul casei sale nu figurează pe lista sinistraților.

Primarul recunoaște că listele au fost făcute doar pe baza declarațiilor localnicilor

Primarul comunei Dornești, Gheorghe Luța, a recunoscut ieri că listele pe care voluntarii fundației umanitare „Teo” le-au primit de la primărie au fost întocmite doar pe baza declarațiilor localnicilor. „Noi am făcut prima dată inventarierea caselor calamitate și am dat listele la echipele care au venit la evaluare. Pe baza cererilor oamenilor, pe lista respectivă s-au trecut toate gospodăriile cu anexă și fără anexă care au fost afectate de inundații. Noi suntem obligați să trecem toate cererile și să comunicăm celor de la ISU. Și acum mai am în birou 12 cereri pe care trebuie să le trimit la ISU. Comisia de verificare, când a venit, dacă a găsit (locuințe calamitate – n.n.) în plus le-a tăiat, dacă le-a găsit în minus, au adăugat”, susține primarul.
Nu este de ignorat nici nesimțirea acelor localnici care, deși au scăpat teferi din calea apelor, pe de-o parte s-au dus la primăria din localitate și au depus declarații sau cereri de evaluare a pagubelor și, pe de altă parte, au acceptat și încă mai acceptă ajutoarele care s-ar cuveni de fapt consătenilor nenorociți.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: