Suceava

Reabilitare termică a blocurilor, doar pe socoteala proprietarilor

Guvernul și Consiliul Local nu mai vin cu partea lor de contribuție la anveloparea imobilelor de locuit, la fel ca anul trecut > „Din păcate, de ce ne temeam nu am scăpat. Nu am mai primit niciun fel de bani pentru reabilitare termică”, declară edilul-șef Ion Lungu

 

Bugetul de stat și bugetul local nu vor mai acorda bani în vederea anvelopării termice a blocurilor de locuințe, așa cum au făcut-o anul trecut.
La propunerea ministrului dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial, de pe data de 2 iulie, OUG nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe finanțată prin credite bancare cu garanție guvernamentală. În acest context, zilele acestea vor apărea normele metodologice de aplicare a actului normativ, iar în perioada următoare, Primăria Suceava va trimite, pe această temă, înștiințări asociațiilor de proprietari.
„Din păcate, de ce ne temeam nu am scăpat. Nu am mai primit niciun fel de bani pentru reabilitare termică. Între timp, a apărut o ordonanță a guvernului prin care se acordă credite cu garanție guvernamentală. La fel ca în Programul

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: