Furtuna a izolat 50 de case din orașul Frasin

Rafalele de vânt au doborât numeroși arbori care au căzut peste rețeaua de înaltă tensiune, lăsând cele 2400 de gospodării ale orașului fără curent electric

Circa 50 de gospodării aflate în cartierul Suha al orașului Frasin sunt izolate de două zile, după ce, în urma ploilor torențiale, apa a distrus două podețe care treceau peste pârâul Staniște. Rodica Dobre, viceprimarul orașului Frasin, ne-a declarat că cele două podețe erau singurele căi de acces în cartierul Suha.

 

Alesul local ne-a arătat că ieri angajații primăriei încercau să construiască un alt podeț din bârne peste pârâul Staniște. „Administrația locală nu are bani pentru reconstruirea celor două podețe. Încercăm acum să remediem problema, construind un podeț din bârne, însă aceasta este o soluție provizorie. Folosim utilajele primăriei pentru construcția podețului”, ne-a declarat viceprimarul, arătând că orașul a fost puternic afectat de ploile căzute în ultimele zile. „Avem case inundate în zona spitalului. Debitul pârâului Valea Seacă a crescut și există riscul producerii altor inundații”, ne-a declarat Rodica Dobre.
Cum o problemă nu vine niciodată singură, ieri la orele dimineții, rafalele de vânt au doborât câțiva arbori, care au căzut peste rețeaua electrică, lăsând cele 2400 de gospodării ale orașului fără curent. Potrivit declarațiilor Prefectului județului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, o echipă de specialiști de la E.ON a fost trimisă în zonă pentru a remedia problema. După-amiază, alimentarea cu energie electrică a fost reluată. „Nu mai avem drumuri impracticabile din cauza inundațiilor și nici alte probleme deosebite”, a ținut să precizeze prefectul județului.
Reprezentantul guvernului în teritoriu ne-a informat că meteorologii au extins avertizarea de cod galben pentru furtuni până joi la ora 16.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: