Construirea de noi apartamente ANL, condiționată de vânzarea celor vechi

„Funcție de numărul de locuințe ANL pe care le vom vinde și de fondurile trimise la București, vom avea prioritate și la finanțarea celorlalte 80 de apartamente”, spune primarul Ion Lungu

 

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului nu va mai da bani pentru ridicarea de noi locuințe prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Cel puțin așa rezultă din cele spuse de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a declarat ieri, într-o întâlnire cu mass-media locale, că excepție fac unitățile teritorial-administrative care virează la București banii încasați din înstrăinarea apartamentelor ANL ridicate în perioada anterioară. „Funcție de numărul de locuințe ANL pe care le vom vinde și de fondurile trimise la București, vom avea prioritate și la finanțarea celorlalte 80 de apartamente pe care le avem prinse în cea de-a doua etapă a investițiilor din zona Metro”, explică ocupantul fotoliului din Areni.
Primăria Suceava are disponibile pentru vânzare 168 de garsoniere și apartamente, 44 dintre chiriași exprimându-și intenția de a le plăti. În conformitate cu prevederile legale cumpărătorii trebuie să aibă o vechime de cel puțin 1 an în locuințele ANL atribuite cu chirie tinerilor în vârstă de până la 35 de ani. Primarul spune că, în acest an, conform noilor reglementări legale, valoarea de înlocuire este de 407 euro pe metru pătrat, inclusiv TVA. Aceasta înseamnă că un apartament cu două camere și suprafața de 90 de metri pătrați este evaluat la 36.000 de euro. Dacă din valoarea astfel stabilită se scade amortizarea de până la 3000-4000 de euro, rezultă prețul final pe care doritorii vor trebui să-l plătească pentru a avea o casă proprietate personală. „Vom fi foarte operativi, astfel încât să facem vânzarea acestor apartamente, să ne reținem comisionul de 1% care revine primăriei după efectuarea tranzacției și să putem să creăm un fond pentru derularea investițiilor programate la celelalte 5 blocuri din zona Metro”, reliefează primarul Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: