În orașul Milișăuți

Trandafir de Bucovina

Foarte multă lume asociază localitatea Milișăuți, actualmente oraș, cu varza murată de Milișăuți și nu numai. Varza murată și castraveciorii de Milișăuți au cucerit toată țara.
De data asta voi relata despre viața culturală din orașul Milișăuți, la cârma căruia se află primarul Mircea Laurus, dacă memoria nu mă înșală, de 3 legislaturi.

 

Iată că, din anul 2008, când pe postul de director al Casei de Cultură a venit dl Valentin Vlîgea, aici s-au petrecut niște lucruri care merită aduse la cunoștința cititorilor. Dar mai întâi câteva cuvinte despre dl V.V. Este de 13 ani dansator la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, iar de 8 ani instruiește trupe de dansuri, organizând și cursuri de inițiere în dans liber.
Venind în orașul Milișăuți, la sugestia cadrelor didactice Filica Cârmaci, Brândușa Pâslar și a directoarei Liliana Brehner, cu susținerea financiară a primarului Mircea Laurus și a părinților, Valentin V. a purces la constituirea unui ansamblu artistic demn de un tânăr oraș. S-a pus problema denumirii ansamblului artistic. Elevii-artiști au stabilit ca denumirea să fie „Trandafir de Bucovina” și așa a și rămas.
S-a trecut la confecționarea costumelor populare și, prin efortul financiar al părinților, precum și al primarului, s-au procurat costume, asta pe lângă cele străvechi, cămăși cusute cu mărgele etc.
La ora actuală, ansamblul are 20 de perechi de dansatori mici și 10 perechi de dansatori mari (adică elevi de liceu), care prezintă dansuri precum „Jocuri din Bucovina”, „Ispravnicul Păcală”, „Dansuri din Banat”, precum și dansuri ucrainene. În privința dansurilor ucrainene, s-au confecționat costume specifice unor astfel de dansuri. Pentru viitor se au în vedere dansuri din toate zonele țării.
În cadrul ansamblului activează tinerele soliste Andreea Maruțac, Adina Lavric, Daniela Laurus, Daniela Prichici, Gabriel Șmadici, repertoriul fiind alcătuit din cântece aparținând zonei Bucovina. Aici trebuie subliniat faptul că soliștii milișăuțeni sunt pregătiți de soliștii consacrați Alexandru Dumbravă și Sorin Filip, și asta spune mult.
Repetițiile au loc în fiecare sâmbătă, câte patru ore pentru fiecare grupă, grupa mare și grupa mici (adică elevii de la clasele I-VIII și cei de la liceu).
Ansamblul a evoluat deja pe scenele din Rădăuți, Dănila, Iaslovăț, Dornești, Pojorâta, Gura Humorului, iar recent au urcat pe scena orașului Siret, participând pentru prima dată la Festivalul „Con-viețuiri” (ediția a XVII-a). Tinerii artiști au fost prezentați și de posturile de televiziune Favorit, TVR 2, Plus TV.
În perioada 2-6 iunie, Ansamblul „Trandafir de Bucovina” a participat la Festivalul Internațional „Armonia” de la Cluj, iar pe 31 iulie va evolua în cadrul Festivalului „Cerbul de aur al copiilor” de la București.
KOLEA KURELIUK

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: