Dedicat Zilei Mondiale a Mediului

Marș al voluntarilor ecologiști

 

Astăzi, de la ora 10, în vederea marcării Zilei Mondiale a Mediului, voluntarii ecologiști suceveni vor mărșălui pe traseul Agenția pentru Protecția Mediului – Primăria Suceava, anunță responsabilii APM. Potrivit lor, marșul este urmat de acordarea de diplome unităților școlare și organizațiilor neguvernamentale care s-au implicat în acțiuni de mediu. Participanții la manifestare anunță că vor folosi materiale publicitare pe care va fi inscripționat sloganul mondial sub care, în acest an, se desfășoară manifestările dedicate evenimentului amintit, evidențiindu-se importanța păstrării și conservării biodiversității.
În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, ieri, în holul sediului administrativului local, a fost inaugurată o expoziție de desene, cei prezenți asistând și la o paradă a costumelor din materiale reciclabile realizată de eco-grădinițele „Așchiută” și “Țăndărică” din Suceava. Manifestările au continuat cu seminarul cu tema “Conservarea și protejarea biodiversității – o nouă viziune a Comunității Europene în domeniul mediului înconjurător”. În același context, la sediul APM este deschisă o miniexpoziție cu desene și colaje realizate de copiii de la eco-școlile și eco-grădinițele din întreg județul. Mâine, la eco-școala „Dimitrie Pacurariu” este ținut simpozionul internațional „Natura – o carte deschisă spre sănătate”, participanții fiind reprezentanți ai unor unități de învățământ atât din țară, cât și din Turcia, Ucraina și R. Moldova. La Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava se desfășoară concursul județean de proiecte de mediu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: