Acum se vede cine este liberal !

 

„Dacă parlamentarii suceveni care au plecat din PNL au fost vreodată liberali, sunt convins că vor vota împotriva măsurilor impuse de Guvern”, a declarat joi președintele PNL Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, care a anunțat că membri din conducerea PNL Suceava vor picheta sediile PD-L și ale cabinetelor parlamentarilor PD-L din județ în încercarea de a-i convinge pe aceștia că trebuie să voteze în favoarea moțiunii de cenzură depusă de opoziție, astfel încât măsurile de austeritate ale Guvernului să nu poată fi aplicate.
În opinia lui Băișanu, măsurile de austeritate pe care Guvernul vrea să le impună prin angajarea răspunderii în fața Parlamentului nu au legătură cu redresarea României, ci reprezintă „un furt pe față”. El a spus că aplicarea acestor măsuri va duce la instaurarea unui sistem totalitar, pentru că oamenii săraci sunt cel mai ușor de manipulat.
Liderul liberalilor suceveni consideră că singura șansă a României este ca președintele Traian Băsescu să demisioneze, iar PD-L să plece de la guvernare. „Singura șansă este plecarea lui Traian Băsescu de la Președinție prin demisie de onoare, iar PD-L să ia o pauză de la guvernare”, este de părere Băișanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: