Concursul de film “Video Art”

Jumătate din premii au fost câștigate de suceveni

Premiile „gazdelor” au fost obținute pe merit, a precizat juriul

Jumătate din premiile acordate la cea de-a II-a ediție a Concursului Național de Film pentru Liceeni “Video Art” de la Suceava au fost obținute de elevi suceveni. Și pe merit, după cum a ținut să precizeze juriul. De altfel, din cei 100 de elevi din toată țara participanți în concurs, jumătate au dovedit prin filmele prezentate că sunt făcuți pentru arta filmului, a precizat regizorul Bogdan Ulmu, de la Iași, președintele juriului.

 

“Jumătate dintre ei dovedesc calități certe, e o proporție destul de mare dacă ne gândim că filmul cere experiență. Eu zic că rezultatul e încurajator și sunt convins că ediția a III-a va fi superioară, pentru că la vârsta asta experiența contează foarte mult. Toate aceste filme reușite aparțin zonei Moldovei, cu unele excepții. Sunt elevi de la Suceava, Humor, Piatra Neamț, e un lucru de mândrie pentru Moldova”, a spus Bogdan Ulmu.
Juriul a avut o componentă națională – Bogdan Ulmu și actorul Adrian Păduraru, ei având un cuvânt de spus în stabilirea ierarhiei filmelor de la secțiunea “film de scurtmetraj”. La secțiunea “spot publicitar” a intervenit în juriu și componenta suceveană, formată din Constantin Severin, „artist vizual” și scriitor, Mihai Senciuc, director tehnic de imagine la Plus TV Suceava, Simona Sidoriuc și Elena Iacob, de la IPJ Suceava.
La festivitatea de premiere, desfășurată ieri, actorul Adrian Păduraru s-a arătat impresionat de filmele vizionate, le-a dat câteva sugestii participanților, îndemnându-i să învețe arta filmului urmărind, în primul rând, capodoperele semnate de Fellini, Zefirelli, Antonioni, Bertolucci și alții: “Bravo, faceți lucruri extraordinare, am fost impresionat, e greu să faci o operă de artă care presupune știință, cultură cinematografică și tehnică. Nu pot fi capodopere, dar sunt momente de artă autentică. Învățați despre arta asta, pentru că e greu să o faci la inspirație. Filmul nu există dacă nu-l privește nimeni, contează ceea ce se întâmplă în mintea și sufletul spectatorului. Uitați-vă la marea cinematografie mondială, la limbajul cinematografic, învățați de la maeștri”.

Concurs național cu buget pe sponci

Concursul „Video Art” a fost organizat de Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, cu sprijinul MECT și IȘJ, fiind structurat pe câteva secțiuni (filmele de la “spot publicitar” au fost realizate pe loc, sâmbătă).
La prima secțiune, având în vedere valoarea filmelor, s-au acordat două premii I (în locul premiului II) echipelor formate din Laurențiu Toader și Ștefan Ciupu, de la CN “Petru Rareș”, respectiv Ovidiu Gămescu și Mihai Boicu, de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, premiul III fiind obținut de elevele Cristina Cobziuc și Alina Jitari de la CN “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. La această secțiune s-a acordat și un premiu special participanților de la Cernăuți, Sergiu Nicorici și Iulian Levcic.
La secțiunea “spot publicitar”, juriul a acordat premiul I elevelor Georgiana Onciu și Ioana Huțuleac, de la “Petru Rareș”, pentru filmul “Înghețata”, premiul II – lui Francisc Danileț și Gheorghe Mitrofan, de la CN “Mihai Eminescu”, iar premiul III – elevelor de la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște, Ioana Opri și Iulia Antonache.
Întrucât în acest an autoritățile nu au ajutat financiar concursul, se poate spune că reușita organizării lui se datorează sponsorilor, a precizat coordonatorul „Video Art”, prof. Viorel Ieremie.
“Anul trecut, noi am cerut ministerului o sumă, dar nu s-a alocat deloc; anul acesta, cu o săptămână înainte de concurs, am primit 1500 de lei. Anul trecut am avut un ajutor financiar, de la CJ, anul acesta deloc. Am avut un proiect, am așteptat până în ultima clipă, dar până în acest moment nu am primit nimic de la ei. Dacă se pune problema unei reușite – și eu sper că e o reușită –, atunci ea se datorează în primul rând sponsorilor. N-au fost mulți, dar câți au fost ne-au ajutat. Și a mai fost un mic fond de rezervă existent în școală, sumă rămasă de la un concurs anterior”, a declarat prof. Ieremie.
În acest context, Constantin Severin a propus o intervenție pe lângă rectorul Universității de Artă din Iași, Viorel Muntean, bucovinean de origine, pentru ca universitatea să susțină financiar acest concurs, propunere îmbrățișată de Bogdan Ulmu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI