În vederea promovării de proiecte transfrontaliere

Euroregiunea „Prutul de Sus” va obține personalitate juridica

În această vară, la Suceava va avea loc cea de-a II-a ședință comună CJ Suceava – CR Cernăuți > Suceava va mai găzdui în acest an „Ziua Euroregiunii”, Târgul de investiții și un forum al oamenilor de afaceri din euroregiune

Consiliul Județean Suceava a preluat sâmbătă, la Suceava, conducerea Euroregiunii „Prutul de Sus”, președintele în exercițiu al acestui organism devenind Gheorghe Flutur, președinte al CJ Suceava, iar vicepreședinte, Vasile Ilie, vicepreședinte al CJ Suceava.

 

În cadrul ședinței, care s-a desfășurat la Centrul Economic Bucovina, s-a mai stabilit, conform principiului conducerii prin rotație, că următorul președinte al euroregiunii va fi primarul municipiului Bălți, din Republica Moldova. Totodată, a fost stabilită componența comisiilor de lucru comune ale euroregiunii.
În rezoluția adoptată, sâmbătă, de Consiliul Euroregiunii „Prutul de Sus” s-a stabilit ca această euroregiune să obțină personalitate juridică în vederea promovării, în numele euroregiunii, a unor proiecte transfrontaliere de interes comun pentru membrii euroregiunii.
Membrii euroregiunii au mai stabilit ca în trimestru al treilea al acestui an să fie organizată, la Suceava, cea de-a II-a ședință comună a CJ Suceava și Consiliului Regional Cernăuți cu participarea tuturor membrilor euroregiunii și ai autorităților centrale ale României și Ucrainei.
În rezoluție se mai prevede participarea comună a membrilor euroregiunii la Conferința Inițiativei Central Europene (ICE) de la Cernăuți și prezentarea unui punct de vedere comun în legătură cu necesita-tea scoaterii din izolare a euroregiunii în ceea ce privește căile de transport prin includerea în coridoarele de transport a legăturii Suceava – Siret – Cernăuți – Coridorul paneuropean V-IX.
Membrii euroregiunii au mai stabilit organizarea „Zilei euroregiunii” din acest an la Suceava, organizarea Târgului investițional al euroregiunii la Centrul Economic Bucovina și organizarea unui forum al oamenilor de afaceri din regiunile componente.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: