19 proiecte transfrontaliere

Printre ele se numără propuneri vizând modernizarea a 4 trasee de drumuri județene din Suceava, în zona de frontieră, și implementarea unui sistem de monitorizare, în scopul prevenirii inundațiilor

 

Comisiile de lucru ale Euroregiunii „Prutul de Sus”, care au fost stabilite în cadrul ședinței de sâmbătă de la Suceava, urmează să analizeze 19 proiecte transfrontaliere propuse de unități administrativ teritoriale din euroregiune.
Proiectele propuse prevăd, printre altele, modernizarea a patru trasee de drumuri județene din Suceava în zona de frontieră cu Ucraina, îmbunătățirea infrastructurii între județul Botoșani și raionul Herța din Ucraina, dar și în zona Coțușca-Republica Moldova, reconstrucția infrastructurii din zona de frontieră ca factor de dezvoltare regională durabilă, de tranzit transfrontalier, construcția unui punct de trecere a frontierei și a unui birou vamal între Rădăuți Prut (Botoșani) și Lipcani (Republica Moldova), înființarea unui centru transfrontalier de turism în județul Botoșani, crearea de trasee turistice comune, implementarea unui sistem modern de monitorizare pentru prevenirea inundațiilor, a poluării apelor și dezastrelor în partea superioară a râurilor Prut, Siret și Suceava.
Aceste proiecte urmează să fie analizate până la 1 septembrie 2010, pentru a putea fi stabilite cele prioritare, care vor fi promovate pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă prin POC România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: