Handbal

După Florin Ciubotariu, CS Universitatea l-ar putea aduce acasă și pe Mihuț Pancu

Chiar dacă jucătorii au intrat deja în vacanță, conducerea CS Universitatea Suceava se află în plină perioadă de activitate. Stabilirea calendarului pentru această vară, negocierile cu jucătorii aflați la final de contract și, în funcție de posibilitățile financiare, completarea lotului cu jucători noi sunt principalele repere în aceste zile.
 

Ocupanta locului 6 la finele ediției trecute a Ligii Naționale este pe cale să dea lovitura pe piața transferurilor prin aducerea extremei stânga Florin Ciubotariu, de la UCM Reșița. Jucătorul a venit deja la Suceava și și-a manifestat dorința de a evolua în tricoul universitarilor, motivându-și decizia prin faptul că are planuri de viitor la Suceava, de unde este originar. “Lucrurile sunt clare în privința lui Ciubotariu. El vrea să se întoarcă acasă și noi, în funcție de posibilitățile pe care le vom avea, trebuie să venim cu o ofertă pe măsura așteptărilor sale. Sigur, el este conștient că la Suceava nu sunt resursele financiare de la Reșița și s-a gândit la acest lucru când a luat această decizie”, a afirmat Petru Ghervan.
Ciubotariu și-a încheiat contractul cu UCM Reșița și ar putea semna cu CS Universitatea pentru o perioadă de 3 ani. Dacă va ajunge în curtea “studenților”, Ciubotariu va fi coleg pe post cu Adi Mitrea.

Achizițiile se fac în funcție de bugetul de care va dispune clubul. Se așteaptă tranșa a doua de la primărie

Venirea extremei stânga de la UCM Reșița nu este însă sigură pentru că incertitudinile financiare persistă la CS Universitatea. Clubul a primit la sfârșitul lunii aprilie o tranșă de 300.000 lei de la Primăria și Consiliul Local Suceava și în zilele următoare ar trebui ca în contul clubului să fie virată o a doua tranșă de bani. “Mai avem datorii la oameni care ne-au ajutat în perioada în care nu am avut niciun ban, care, sigur, trebuie achitate, iar salariile jucătorilor trebuie plătite în fiecare lună”, a spus Ghervan.

De la Consiliul Județean nu s-a primit niciun leu în acest an

Deocamdată însă, de la Consiliul Județean Suceava, echipa locală de handbal nu a primit niciun leu, asta deși, în trecut, au existat promisiuni în acest sens.
De la vicecampioana României, UCM Reșița, ar putea să ajungă la CS Universitatea și extrema dreaptă Mihuț Pancu. De origine sucevean, Pancu și-a încheiat angajamentul cu gruparea bănățeană și zilele trecute a avut o discuție cu Petru Ghervan. Venirea lui Pancu depinde, ca și în cazul lui Ciubotariu, de banii pe care sucevenii vor putea conta în viitorul sezon, lucru ce va fi stabilit după ce Petru Ghervan va înainta aceste propuneri de transferuri Consiliului de Administrație al CSU.

Ursuleac, revine în atenția sucevenilor

Un alt jucător dorit la Suceava este Evgheni Ursuleac, o extremă dreapta din Republica Moldova, fost component al formației CSM Medgidia, jucător pe care Ghervan l-a dorit și în sezoanele trecute.
Ofertați de CS Universitatea, Ignat, Tcaciuc și Zvanciuc mai au la dispoziție 4 zile să dea un răspuns
În ce-i privește pe jucătorii aflați la final de contract, Pralea va rămâne încă un sezon la Suceava, în vreme ce Ignat, Tcaciuc și Zvanciuc au termen până la 1 iunie să dea un răspuns ofertei de prelungire a angajamentului cu CS Universitatea, în caz contrar, conducerea clubului fiind nevoită să se reorienteze. “În cazul în care cei trei nu vor dori să continue la noi, avem variante de rezervă”, a dat asigurări Ghervan.

Reunirea lotului e programată pe 28 iunie

Handbaliștii echipei locale se vor reuni pe 28 iunie și timp de o săptămână se vor pregăti la Suceava pentru ca apoi să plece în cantonament la Gura Humorului, unde ar putea poposi preț de două săptămâni. Până la jumătatea lunii iulie, conducerea tehnică a echipei vrea să știe cu exactitate lotul de jucători pe care va conta în sezonul următor.

HC Odorhei a confirmat deja participarea la Memorialul “Mihai Mironiuc”

Ediția din acest an a Memorialului “Mihai Mironiuc” va avea loc la începutul lunii august. Conducerea Universității are deja lista cu echipele invitate la acest turneu amical. HC Odorhei a confirmat deja participarea la memorial, Minaur Baia Mare este un adversar de tradiție, iar Știința Bacău, în ciuda relațiilor care s-au răcit în ultima vreme între cele două cluburi, se află pe lista invitaților. De asemenea, formația Olympus Chișinău, care va participa în ediția viitoare a Cupei Cupelor, s-ar putea număra printre participante. “Am avut discuții preliminare cu aceste cluburi și așteptăm un răspuns de la fiecare. Ar mai fi și Universitatea Cluj care, în funcție de program, s-ar putea să ne onoreze cu prezența la memorial”, a confirmat Petru Ghervan.
Pe lângă aceste formații, la Memorialul “Mihai Mironiuc” din acest an vor participa bineînțeles și formațiile CSU și CSU II Suceava.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: