„Târgul ofertelor educaționale”, astăzi și mâine

Liceele își prezintă ofertele, iar psihologii școlari testează elevii

 

După grădinițe și universitate, a venit și rândul liceelor din județ să-și prezinte în fața elevilor, de clasa a VIII-a, oferta educațională pentru anul școlar următor, astăzi și mâine, între orele 10 și 18, la Iulius Mall, la cea de-a X-a ediție a „Târgului ofertelor educaționale”. Manifestarea este organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, în parteneriat cu IȘJ Suceava și face parte din activitatea desfășurată de psihologii școlari în cadrul orientării școlare și profesionale adresată în special elevilor de clasa a VIII-a, dar și părinților, profesorilor, au precizat organizatorii.
Astăzi, după deschiderea oficială, cuvântul invitaților și după momentele artistice oferite de liceele participante, psihologii școlari din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava vor realiza testări psihologice și ateliere de dezvoltare personală, care se vor desfășura și sâmbătă. Pentru a vedea care sunt opțiunile elevilor, centrul a realizat și pentru anul acesta un sondaj în rândul elevilor din clasa a VIII-a. Potrivit acestuia, elevii sunt tot mai atrași de specializările exacte, preferând profilul real, urmat de cel tehnic, uman și de servicii. Dintre cei 5327 elevi care și-au exprimat opțiunile la sondaj, 1441 au optat pentru profilul real (matematică-informatică), 1124 – pentru învățământul tehnic, 1105 vor să studieze disciplinele umane (științe sociale, filologie), iar 719 preferă serviciile (în turism, alimentație, comerț, contabilitate). În topul preferințelor, cu cele mai multe opțiuni se află colegiile “Petru Rareș” și „Dimitrie Cantemir” (Economic).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: