La Spitalul Județean

Asistentele și infirmierele nu mai protestează

În urmă cu două zile, ele erau decise ca astăzi să facă grevă, nemulțumite că li se impune un program de lucru de 8 ore

 

Cu toate că miercuri jurau că vor protesta împotriva deciziei conducerii unității privind „modificarea programului de lucru al cadrelor medicale cu studii medii”, cele 500 de asistente și infirmiere ale spitalului s-au răzgândit. Ele au renunțat la greva pe care o programaseră să aibă loc astăzi în curtea spitalului. Nemulțumitele au luat această decizie după ce au purtat o serie de discuții cu managerul Vasile Rîmbu.
Directorul spitalului a rămas ferm pe poziție și nu a renunțat la decizia de a modifica programul de lucru al asistentelor și infirmierelor, de la 12 ore (urmat de 24 ore libere) la 8 ore pe zi. „Din câte știu eu, nimeni nu va mai protesta. Decizia privind modificarea programului de lucru este legală. Ziua de 8 ore de muncă este prevăzută în Codul muncii”, ne-a spus Vasile Rîmbu.
Miercuri, cadrele medicale cu studii medii au strâns semnături pentru organizarea unui protest. Tabelele cu semnături, împreună cu o listă de nemulțumiri ale angajatelor, au ajuns în cele din urmă și la managerul spitalului, care susține că a luat decizia modificării programului de lucru în interesul personalului medical. Potrivit lui, asistentele și infirmierele sunt extrem de obosite și nu reușesc să fie eficiente preț de 12 ore.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: