Un punct de vedere

Hora solidarității (I)

Motto: ”Sătulul nu crede la flămând” (Până când?)

De când domnul președinte Băsescu a început să lumineze ecranele televizoarelor cu lecturi din opera sa de maturitate „Mic tratat de ieșeală din criză”, o parte dintre privitori, cei dispuși să-i ierte orice (se iartă pe ei și-și găsesc scuze că ni l-au pus pe cap, alegându-l mereu), au căzut în extazul tontului, ca și cum li s-ar fi ieftinit gigacaloria și medicamentele; alții, mai circumspecți, cu creionul în mână, au început să facă „calculele”, să vadă dacă, după ce li se ia 15% din pensie, le mai ajung banii de la lună la lună, în cazul în care ce-au zis F.M.I., președintele și guvernul rămâne bătut în cuie și nu se va diminua sau anula curba de sacrificiu, în mod diferențiat, pe categorii de pensionari, bugetari și alte categorii de contribuabili.

 

Surprinderea la ce-a spus și spune președintele vine din aceea că își modifică discursul, neagă ce-a spus anterior în legătură cu „nu e criză, uite criza”, ca, pe urmă, asemenea unui Danton înflăcărat, să declare ”Patria în criză”, săriți s-o scoateți, solidarizați-vă „cei osândiți la foame”, că eu îmi asum răspunderea, dar voi să dați banii. Metamorfozat în colac de salvare, cel mai matroz dintre matrozi pare a fi venit dintr-o insulă misterioasă, unde a trăit înconjurat de nimfe și zâne, n-a cunoscut România decât dintr-un ghid turistic, de care s-a îndrăgostit subit și, ca un Poseidon stăpân pe oceanele dezlănțuite, a zis să-l audă muritorii: ”Când voi lovi o dată cu tridentul,/ Această criză are să se crape”. Aleluia și Doamne ajută! Opinteala președintelui de a trage România la edec, singur, fără guvern, fără parlament, fără sindicate, în cazul în care reușește, îi va bătuci panoplia cu merite; dacă nu reușește, va avea pe cine da vina, pe toți ceilalți, dar, în special, pe Boc, care, până toamna, va deveni țapul ispășitor. Boc nu poate fi dat deoparte acum (ineficiența lui și a guvernului este benefică!), că a zis președintele: cum îl debarcă pe Boc, cum intrăm în criză politică și e vai de noi, dacă punem criză lângă criză. Dintre zicerile președintelui, unele adevărate perle, bune de cuprins într-un dicționar de expresii cu cântec, una se referă la suveranitatea României, păstrată numai dacă ne ținem de cuvânt și ne achităm la timp, ca supuși loiali ai marelui capital, datoriile contractate.
Ar fi trebuit să se spună că, în condițiile globalizării, cea mai mare parte dintre statele lumii au o suveranitate limitată și vor sfârși prin nu a avea deloc; organismele suprastatale vor hotărî totul în lume. Vă mai amintiți de principiile politicii externe promovate de Ceaușescu? Când Ceaușescu spunea: ”respectarea independenței și suveranității tuturor statelor” era credibil atunci, în acel context politic; acum însă, suveranitatea României invocată de Băsescu este o noțiune fără conținut. Din moment ce România este, nu va deveni, un „stat clientelar”, suveranitatea (puterea în stat este supremă și neatârnată!) românească e o vorbă de dicționar politic. Când Dacia a devenit un stat clientelar Romei, după primul război daco-roman (101-102 d.Hr.), a trebuit să renunțe la orice urmă de independență, să considere drept prieteni sau dușmani pe prietenii și dușmanii Imperiului Roman. Acum, România este în situația fostei Dacii: are drept prieteni și dușmani pe prietenii și dușmanii U.E. și N.A.T.O. Dacă ni se iau banii din pensie pentru suveranitatea României, vă asigur că sunt sceptic; în zadar voi da bănișorii mei (mi se vor lua, fără să fiu întrebat) pentru o iluzie.
După cum ne amenința președintele, cei supuși curbei severe de sacrificiu trebuie să accepte senini, cu bucurie, pe un termen nedeterminat, să se manifeste democratic, fără să se lase antrenați în violențe sociale și să nu plece urechea la incitările partidelor din opoziție. Asta-i prea de tot! Deci, tu, guvernant, ai încălcat grosolan toate angajamentele luate față de guvernați (i se zice „contract social”), iar eu, cel guvernat, trebuie să stau în poziție de drepți, să bat din palme și să mă declar solidar cu cei care au aruncat țara în criză, dar care nu sunt supuși curbelor de sacrificiu, să joc hora lor: ”Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu zece mii (€) pe lună,/ Iar pe cei cu patru sute (R)/I-am f_ _ _ _ și-i vom mai f_ _ _”. Ce trebuie să credem noi, cei supuși la impunerea sacrificiului bănesc, despre cei care țin morțiș să ne jumulească, când o largă categorie de specialiști, politicieni, ziariști analiști, au identificat sumedenie de surse de alimentare a bugetului și a achitării datoriilor către creditori? Credem că aceștia care stau în spatele nostru nu vor să se atingă de sursele lor de câștig: achiziții de bunuri și servicii de către organisme ale statului, de ministere, de parlament, contracte oneroase, liste de cheltuieli pentru unele așa-zise personalități, cheltuieli inutile, aprobate la nivel local de consilieri, cheltuieli exagerate în legătură cu întreținerea aparatului birocratic.
Dacă ar fi cât de cât interes, ar putea fi închise multe robinete prin care se scurg banii publici. Dacă aș vedea că sunt stopate cheltuielile inutile, umflate inutil pentru a aproviziona clientela politică, mi-ar fi mai ușor să suport sacrificiul financiar impus. Tare mă tem că acești guvernanți de astăzi se vor crampona în a-i păgubi pe cei care sunt în dreptul lor și nu se vor atinge de privilegiați. Sigur, situația de astăzi a României nu se datorează exclusiv guvernării PD-L sau președintelui, dar dacă nu vrei să pui capăt dezmățului economico-financiar practicat dezinvolt și iresponsabil de toate guvernările, dacă se continuă politica de clientelă politică, de creat posturi și funcții, dacă se cheltuiesc sume uriașe pentru cheful oricărui ministru, atunci e absolut necesar, ca măsură de salvare națională, ca actualul guvern să fie alungat de la guvernare, dacă nu se grăbește președintele s-o facă. Să nu ni se fluture pe sub nas că nu sunt bani; sunt bani, dar trebuie scoși de la cei care-i au pe unde-i au: în bănci străine, interne, la ciorap, la saltea, la rude, ascunși cine mai știe pe unde. Din țara asta i-au furat, în țara asta, de care le este rușine, să-i dea înapoi, dacă vor să aibă ce fura în continuare.
Cât privește „holocaustul românesc”, formula lansată pentru a „descrie” situația din țară, a fost aleasă în mod nefericit. Viziunea apocaliptică asupra perioadei pe care o străbatem cu greu, care vine din partea cealaltă a spectru-lui, dar și amenințarea cu „grecizarea”, ambele sunt menite mai mult să demobilizeze decât să fortifice, de unde se vede că atunci când și-o face omul cu mâna lui, nici dracu’ nu mai desface.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: