Primăria Suceava cesionează creanțe pentru stocurile de cărbune de la Termica

Urmează o iarnă grea și, pentru că nu se știe cum va evolua criza financiară, cea mai bună soluție este aprovizionarea din timp

 

Municipalitatea suceveană salută intenția Guvernului de a menține, până la finele anului 2010, subvenția de 45% la constituirea stocurilor de combustibili ale producătorilor de agent termic, combustibili destinați încălzirii locuințelor, potrivit OG nr. 36.
Primarul Ion Lungu spune că, pe fondul crizei financiare, Termica va demara din timp procedurile pentru achiziționarea cărbunelui. Firma suceveană de termoficare în sistem centralizat are nevoie de 130.000 de tone de huilă, alte 15.000 tone rămânând în depozite din iarna 2009-2010.
„În măsura în care vom reuși ca până la începutul sezonului rece să avem această cantitate de cărbune în curte va fi un lucru bun, pentru că urmează o iarnă grea, iar criza financiară nu se știe cum va evolua. De aceea cred că cea mai bună soluție este constituirea din timp a stocurilor, în vederea asigurării încălzirii sucevenilor”, relevă ocupantul fotoliului din Areni. Dl Lungu subliniază că în următoarea perioadă va fi ținută licitația pentru aprovizionare, primăria participând în solidar cu Termica la finanțarea cantităților necesare de combustibili. „Nu vom garanta un eventual credit, cea mai probabilă fiind o cesiune de creanțe de la primărie către Termica, în acel contract cu un potențial furnizor de cărbune”, a precizat edilul-șef, menționând că administrația locală are la producătorul, furnizorul și distribuitorul de agent termic datorii de 25 de milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: