Spaniolii de la Dytras, în întârziere cu reabilitarea epurării apelor uzate

 

Firma care lucrează la reabilitarea și modernizarea stației de epurare și tratare a apelor uzate din municipiul Suceava dă motive de îngrijorare conducerii administrației locale. De unde, în urmă cu mai bine de jumătate de an, executantul spaniol DYTRAS se evidenția ca fruntaș în cadrul Programului ISPA de apă, canalizare și epurare, acum se pare că a rămas la coadă cu raportările.
În cadrul comandamentului de ieri de la primărie s-a constatat că, în condițiile în care termenul final este luna decembrie, stadiul de execuție este doar la 50% din total. Aceasta în contradicție cu faptul că, la începutul lui noiembrie 2009, DYTRAS declara un stadiu fizic de peste 70%.
„Am rămas surprins că procentul fizic de executare a lucrărilor este destul de redus, respectiv de 50%. Mă așteptam la mai mult, însă ni s-a explicat că au utilaje de circa 2 milioane de euro aduse la fața locului, iar, în măsura în care acestea vor fi montate, va crește gradul de execuție fizică. Însă, din cele spuse de consultant, lucrările ar fi cumva în grafic la stația de tratare și epurare, în consecință, sperăm ca acestea să se încadreze în termenul-limită de 31 decembrie 2010”.
În cadrul Programului ISPA, contra a 13,66 milioane de euro, de modernizarea stației de epurare și tratare din Lunca Sucevei se ocupă Dytras Spania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: