Fotbal, Liga a III-a

Rapid Suceava a suferit a 12-a înfrângere

Politehnica Galați – Rapid Suceava 3 – 1

 

Rapid a pierdut vineri la Galați cu scorul de 3-1 meciul susținut în compania grupării Politehnica, contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii a III-a.
Rapidiștii n-au început rău meciul, însă pe fondul unui joc echilibrat gazdele au reușit să deschidă scorul în minutul 31, prin Velicu. Șocul a fost resimțit din plin de „ceferiști”, care au mai încasat un gol până la pauză de la același Velicu. Nici după revenirea de la cabine sucevenii nu reușesc mare lucru, astfel că după o oră de joc gazdele punctează a treia oară, prin Radu, din penalti.
În minutul 65, alb-vișiniii reușesc să reducă din handicap prin Mircea Negru, care a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă obținută tot de el. Ultima fază ce merită semnalată din acest joc s-a petrecut în minutul 89, când mijlocașul Florin Apetri a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonașe galbene.
Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – Pantea, Plecanciuc, Sevaciuc, Oniu – Azaharioaei, Șuleru, Romaniuc, Apetri – Negru, Jalbă.

Rezultatele etapei a XXVIII-a:
Willy Bacău – Dunărea II Galați

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI