Incendiu de pădure la Broșteni

 

Căldura mare și seceta din ultimul timp au favorizat declanșarea unui incendiu în satul Holda, orașul Broșteni. Sâmbătă, 1 mai a.c., în jurul orei 21, a fost anunțată Formația pentru Intervenții de Urgență, din cadrul Primăriei orașului Broșteni, că, în locul numit „Pârâul cu mesteceni”, în UP VIII Holda a Ocolului Silvic Crucea, se vede foc.
Imediat, la fața locului s-a deplasat Petru-Virgil Ganil – șef formație ISU, însoțit de paznicul primăriei Vasile Savin, pădurarul de islaz Ion Iftimuț, polițistul Ion Bârsan și jandarmul Daniel Cornea. Acolo era deja pădurarul Bogdan Lungu, cu 4 tineri din satul Holda. Deși s-a mers cu două motopompe, acestea au avut efect minim, distanța până la sursa de apă fiind mare. În consecință, s-a acționat cu lopeți, topoare și săpăligi.
În circa 3-4 ore focul a fost localizat și stins, datorită intervenției rapide, astfel că nu a mai fost nevoie să fie anunțați pompierii militari de la unitatea din Vatra Dornei. Acțiunea s-a dovedit a fi reușită și datorită faptului că arboretul de 20-30 de ani era unul de amestec, mesteacăn cu alte specii, iar în acel moment nu a bătut vântul deloc. Totuși, peste noapte au rămas persoane care să vegheze ca focul să nu se reaprindă (ION GAVRIL, Broșteni)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI