Mereu originali

Nu sunt fățarnic când afirm că am toată considerația pentru instanțele care dau pe față corupții, adică averile lor ilicite, și-i pedepsesc pe harpagoni. Că nu reușesc să prindă prea mulți și că pare că uneori se caută asemenea infractori pe alese, este altă chestiune, pe care până la urmă, ca în orice democrație adevărată, trebuie s-o rezolvăm.
De aceea, cred și eu că situația delicată în care Curtea Constituțională a pus Agenția Națională de Integritate (ANI) este una care frânează considerabil statul în încercarea sa de a controla corupția. Corul celor care deplâng această situație este formidabil ca dimensiuni nu numai pe sticla televizoarelor sau la microfoanele radiourilor, ci și în piață, în stradă sau în conclavurile ad-hoc constituite în felurite colective de salariați. “Mie îmi pare rău că au desființat-o, îmi mărturisea un prieten, inginer pensionar. Lasă dom’le, să-i mai scuture puțin!…”.
 

Aș lăsa, dar îmi pun și stupida întrebare, pe care n-am auzit până acum să și-o fi pus și alții: dar are sau nu Curtea dreptate? Dacă nu are, de ce oțărâții de pe sticlă și susținătorii lor din fața sticlei nu veștejesc cu argumente constituționale decizia acestei instanțe?! Să dovedească punct cu punct că hotărârea Curții este pe lângă legea fundamentală și că n-a dorit de fapt decât să blocheze activitatea ANI. Toată lumea plânge însă la căpătâiul muribundei, marea durere clamată fiind aceea că țara este astfel văduvită de cea mai vajnică apărătoare a integrității morale a societății noastre.
Dacă însă Curtea are dreptate, cine ne împiedică să construim o ANI perfect legală? Ne împiedică oare semipromiscuitatea “legală” în care ne place să trăim, căci mai toate legile noastre deschid portițe către ilegal? Sau, ferească Sfântul, o asemenea instituție nu încape în… Constituție”? Că americanul rezolvă chestia asta cu fiscul – și nu se joacă nimeni cu Fiscul lor –, nemții la fel… Numai noi, mereu originali…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: