Primarii au trecut, directorii au rămas

Majoritatea șefilor din Primăria Suceava cred că au reușit „să fenteze” vântul schimbării care s-a abătut asupra orașului în ultimele două decenii, pentru că sunt „competenți” și „nu fac politică, ci administrație”

Cei mai mulți dintre directorii Primăriei Suceava și-au ocupat posturile în urmă cu aproape două decenii, după ce au susținut concursuri, spun ei, serioase. Este vorba despre Gelu Greceanu, șeful Administrației Piețelor, Marian Andronache, șeful Direcției Domeniului Public, Narcisa Marchitan, șefa Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Mihai Jitariuc, directorul de la Patrimoniu, și Florin Cerlincă, director tehnic.
Dacă am fi cârcotași, am spune că cei cinci sunt de meserie directori, însă lucrurile nu stau chiar așa. Din câte am aflat, cei cinci sunt bine pregătiți din punct de vedere profesional, iar competența le-a fost recunoscută de cei patru primari care au administrat orașul din 1990 încoace.

 

Primăria Suceava

Cum au reușit directorii din Primăria Suceava să-și mențină scaunele?

Este cunoscut faptul că fiecare lider, fie el primar sau președinte, nu se apucă de treabă până nu-și construiește propria echipă. Așa s-a întâmplat și la Suceava unde atât Gheorge Toma, cât și (Dumnezeu să-l odihnească) Constantin Sofroni, Marian Ionescu și Ion Lungu, cei patru primari care au administrat/administrează Suceava în ultimii 20 de ani, au avut, mai mult sau mai puțin, intenția de a angaja, în puncte cheie, oameni de încredere. Dar de ce nu au făcut-o? Răspunsul l-am aflat chiar de la cei care ocupă fotoliile respective ale primăriei de zeci de ani.
• Marian Andronache: “M-a angajat primarul Gheorghe Toma, pe criterii de competență ”
Marian Andronache ne-a mărturisit că a ocupat funcția de conducere în Primăria Suceava în anul 1995, după ce un an de zile fusese inspector de specialitate la Serviciul de Gospodărire Comunală. “Am fost angajat de primarul Gheorghe Toma pe criterii de competență, după ce am susținut un concurs. Nu putem vorbi de pile sau relații, pentru că eu venisem dintr-o altă localitate și nu cunoșteam pe nimeni la Suceava. Pe de altă parte, la acea vreme posturile din primărie nu erau atât de căutate, pentru că la stat salariile erau mici. Erau alte vremuri”, precizează șeful actualei Direcții a Domeniului Public, explicând că a terminat Facultatea de Construcții, specializarea – Hidrotehnică, promoția 1989.
Marian Andronache își amintește cu plăcere modul în care trebuia să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în anii ’90, atunci când Primăria Suceava nu avea autoturisme și când era nevoit să se trezească la 6 dimineața, ca până la 8 să inspecteze și să se asigure că angajații Serviciului de Gospodărire Comunală au făcut curățenie în cartierele Burdujeni și Ițcani. „Mergeam cu troleul sau pe jos. Inspectam în special cartierul Ițcani, pentru că primarul Toma avea obiceiul să verifice străzile cartierului pe la ora prânzului. Venea la mine pur și simplu și spunea că mergem în inspecție”, ne-a spus Andronache. El și-a amintit și de perioada în care Constantin Sofroni a preluat conducerea primăriei. „Fiecare dintre primari a venit cu intenția să-și pună oamenii lui în diverse funcții de condu-cere. În scurt timp își dădeau seama cu cine pot și cu cine nu pot să facă treabă. Îmi amintesc când a venit Constantin Sofroni, care era un om deosebit. Noi cumpărasem primele utilaje la Serviciul de Gospodărire. Aveam un tractor și o mașină de teren, un ARO cu motor de Renault, care la exterior arăta foarte bine. M-a chemat Sofroni la el în birou și mi-a spus că va face Bucureștiul cu acel ARO. Nu am avut nimic împotrivă. O singură dată a fost cu el la București și s-a lămurit că este o mașină care doar arată bine”, susține Marian Andronache.
Întrebat dacă a avut vreodată carnet de partid, șeful de la Domeniul Public ne-a răspuns: „Nu am făcut niciodată politică, nu am avut carnet de partid nici măcar înainte de 1989”.
Marian Andronache este de părere că primarii care au administrat orașul în ultimii 16 ani nu au avut ce să-i reproșeze.
• Gelu Greceanu este, probabil, cel mai vechi angajat al Primăriei Suceava din 1980
Actualul șef al Administrației Piețelor din municipiul Suceava, Gelu Greceanu, este poate cel mai vechi angajat al Primăriei Suceava. „În anul 1980 am fost angajat în cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală, după care am fost transferat la Serviciul de Arhitectură și Urbanism, unde am lucrat până în 1993”, ne-a spus Gelu Greceanu. Tot în anul 1993 Gelu Greceanu a devenit șeful Serviciului de Administrație a Piețelor, structură care și-a schimbat denumirea în Direcția de Administrare a Piețelor.
Gelu Greceanu este de părere că a reușit să-și păstreze funcția preț de aproape 20 de ani pentru că și-a văzut de treabă. „Nu am fost împins de la spate și nici nu m-am înscris într-un partid politic”, ne-a spus el. La toate acestea s-ar mai adăuga și faptul că actualul șef al Administrației Piețelor este de meserie inginer constructor. „Studiile în domeniul construcțiilor m-au ajutat mult, pentru că atât piețele, cât și bazarul din Suceava sunt în construcție de 20 de ani”, susține Gelu Greceanu.
Este lesne de înțeles că, după 20 de ani de muncă în Primărie, șeful piețelor din Suceava știe și toaca în cer atunci când vine vorba despre spațiile comerciale administrate de primărie. „Atât bazarul, cât și piețele sucevene sunt în continuare rentabile pentru municipalitate. Acesta, în ciuda faptului că primăria nu a mai modificat prețurile la chioșcurile sau spațiile închiriate de șase ani”, susține Gelu Greceanu.
• Florin Cerlincă: „Deloc politică, numai administrație !”
Inginerul Florin Cerlincă ocupă fotoliul de director tehnic al Primăriei Suceava din 1996, când a venit de la Consiliul Județean, unde lucrase 8 ani de zile. Cerlincă este singurul director cu state vechi în Primăria Suceava care recunoaște că a făcut politică. „Imediat după ce am terminat Facultatea de Mecanică la Suceava, m-am angajat la Consiliul Județean, unde am lucrat 8 ani de zile. În 1996 am candidat din partea PDAR, și am ocupat o funcție de consilier, la care am renunțat pentru funcția de execuție din primărie. În anul 2000 am candidat la Primăria Suceava din partea APR”, ne-a spus Florin Cerlincă, explicând că 2000 a fost anul în care a renunțat la politică, evident după ce APR a pierdut alegerile. „Chiar dacă neutralitatea este mai greu de menținut, din 2000 nu am mai făcut parte din niciun partid politic, chiar dacă am primit foarte multe oferte. Am ales să fac administrație. Eu am absolutizat sloganul electoral din anul 2000 care era

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: