„Metode și strategii de conservare și promovare a culturii tradiționale”

 

Județul Suceava găzduiește, la sfârșitul acestei săptămâni, prima ediție a simpozionului interjudețean intitulat „Metode și strategii de conservare și promovare a culturii tradiționale”. Manifestarea, organizată sub egida Consiliului Județean Suceava, de Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria comunei Calafindești, reunește – la Suceava, Calafindești și Sucevița – 150 de artiști amatori din județele Botoșani, Bistrița-Năsăud, Vrancea, Iași și Suceava. Ei vor susține spectacole folclorice la Cetatea de Scaun Suceava, vineri, 23 aprilie (ora 12) și la Ateneul Popular Calafindești (ora 18), sub genericul „Azi în sat îi sărbătoare”, și vor demonstra spectatorilor că șezătoarea este o formă de socializare și un mijloc de păstrare și conservare a tradițiilor. Sâmbătă, 24 aprilie, la Sucevița, în cadrul simpozionului, vor fi discutate, începând cu ora 11, aspecte legate de spectacolele prezentate în cursul zilei de vineri și se vor identifica asemănările și deosebirile regionale ale acestui gen folcloric. Alături de organizatorii locali, la simpozion vor participa și doi specialiști de la Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: