O teleguță de vorbe

În locul lui Gavril Mîrza fiind, Gheorghe Flutur nu l-ar fi iertat cu siguranță dacă acestuia i s-ar fi întâmplat să primească în județ aproape jumătate din guvern, în frunte cu premierul, iar consecințele descinderii ar fi fost la fel de incerte precum cele evaluate după vizita de săptămâna trecută a echipei Boc la Suceava.

 

Mai ales că premierului actual i se cereau, oarecum imperativ și public, niște angajamente consistente față de județul în care democrat-liberalii au luat cam tot ce se putea lua în urma multiplelor valuri de alegeri (și după…), umilindu-i pe social-democrații care dominau evident județul. Iar replica tăioasă a liderului liberal-democrat la „laudele” și așa-zisa solidaritate ale social-democraților este firească în jocul politic dintre putere și opoziție.
Dacă tot e meci de box, atunci schimbul de lovituri nu are cum lipsi și face deliciul disputei, iar cui nu-i place să nu-l joace.
Numai că, dincolo de schimbul de replici, realitatea pare să le dea dreptate social-democraților. Poate și pentru că mama i se trage de pe aici, poate că și maniera călduroasă cu care a fost primită întotdeauna în Bucovina, Elena Udrea a lăsat ceva concret după această vizită: bani pentru modernizarea spitalului siretean. Olteanul Radu Berceanu și ardeleanul Vasile Blaga nu au adus însă nimic cu ei în afara unei oarece ostilități. Nu le pasă de Bucovina, mai ales că Gheorghe Flutur le-a cam tăiat macaroana, el câștigând la alegeri mai totul, în timp ce în Doljul Berceanului, de exemplu, Mircea Geoană a mâncat lubenițe pe săturate. Nu cred că este invidie; este mai degrabă mișcarea tipic balcanică de a-i rupe gâtul adversarului.
Din aceeași echipă a făcut parte însă și urmașul lui Spiru Haret. Asumându-și prestigiul funcției marelui pedagog, tânărul ministru și-a croit propria vizită de lucru, lăsând după sine o teleguță de vorbe. Că vom da (dacă vom avea), că vom termina, că vom face, că vom drege… Dar și o vorbă aspră, o cușmă prea grea pentru căpșorul dumisale demn de bonetă: universitatea voastră e de categoria a treia. Ultima. Așadar, dacă nu se comasează cu Iașiul, va primi fonduri conform rangului. Adică mici.
Bun, întrebarea e: dacă centrul universitar se mută la Iași, va fi rector acolo Adrian Graur? Că în afară de vorbe, precum cele ale ministrului vizitator, Graur are un CV plin de chestii concrete pe care întâmplătorul ministru – zicem noi – nu și le va adăuga vreodată în cartea vieții dumisale…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: