Încurcate sunt căile economiei banului public

Primăria orașului Solca demontează planul de măsuri anticriză al Ministerului de Finanțe

Finanțele și-au propus să economisească 87.000 de lei, diminuând bugetul pentru însoțitorii persoanelor cu handicap al orașului Solca, dar reușesc performanța de a cheltui în plus 75.000 de lei

Planul de măsuri anticriză al ditamai Ministerului de Finanțe este dat peste cap de primăria orașului Solca. Dovadă este una dintre măsurile aplicate la capitolul asistență socială.

 

Vrând să economisească niște bani, autoritățile au alocat primăriei orașului Solca suma de 138.000 de lei pentru plata salariilor celor 17 însoțitori ai persoanelor cu handicap din localitate. Primarul orașului, dl Valeruț Țăranu Hofnar ne-a explicat că, pentru acoperirea acestor cheltuieli, până la finele anului primăria ar fi avut nevoie de 225.000 de lei.
După ce a constatat că fondurile sunt insuficiente, edilul a făcut o ședință cu toți asistenții persoanelor cu handicap din localitate și le-a explicat că le poate plăti salariile doar până în luna mai a.c. Așa se face că, de comun acord, primăria i-a trimis în șomaj pe 15 dintre cei 17 însoțitori.
Această „măsură anticriză” nu-i afectează deloc pe cei 15 angajați, pentru că leafa lor era de aproape 600 de lei, la fel ca sumele obținute în calitate de șomeri. Bașca faptul că primarul Hofnar și-a luat angajamentul să le încheie din nou contracte de muncă la primărie, după ce va trece perioada în care au dreptul la șo-maj.
Desfăcând cele 15 contracte de muncă, primăria Solca a reușit să economisească 62.000 de lei, bani pe care, în calitate de angajator, i-ar fi virat la stat în contul dărilor la salarii ale angajaților cu acte în regulă.

Însoțitorii nu mai primesc 600 de lei ci 1100

De când primăria i-a trimis în șomaj, însoțitorii persoanelor cu handicap din Solca nu mai câștigă 600 de lei ci 1100! Cum este posibil? Ei bine, la fel ca și în celelalte unități administrativ-teritoriale din județ, la Solca majoritatea însoțitorilor au fost angajați pentru a avea grijă de copiii lor, care suferă de handicap.
Potrivit legii 48818.12. 2006, persoanele cu handicap sau mai bine spus tutorii lor, pot alege între un însoțitor plătit de primărie și o indemnizație lunară de 500 de lei, pe care tot primăria o plătește. Așadar, de comun acord cu primarul Valeruț Țăranu Hofnar, tutorii celor 15 bolnavi, care evident sunt însoțitorii pe care primăria i-a dat în șomaj, au ales indemnizația de 500 de lei. Altfel spus, însoțitorii și persoanele cu handicap primesc acum indemnizația de 500 de lei și ajutorul de șomaj, care este 600 de lei. Demn de menționat este faptul că această “inginerie financiară” este legală!!!
În acest context, este clar că însoțitorii nu au nimic împotriva statutului de șomer. “Noi suntem mulțumiți. Nu mai primim 500 de lei, ci 1100 și primarul ne-a promis că ne reangajează. Se va ține de promisiune, că așa a făcut și în 2003. Atunci ne-a dat în scris că ne reangajează, acum nu mai avem nevoie să scrie. Îl credem pe cuvânt”, ne-a spus Doina Jucan. Femeia este însoțitorul angajat de primărie pentru propriul ei copil, care suferă de un handicap mintal.

Statul trebuie să plătească în plus 75.000 de lei

De pe urma acestei “afaceri”, statul nu a câștigat nimic, din contră, acum va trebui să plătească în plus 75.000 de lei.
Dacă scădem din 225.000 de lei (banii necesari pentru salariile celor 15 însoțitori) suma de 138.000 de lei (banii alocați de minister), am putea crede că statul ar fi reușit să țină la ciorap 87.000 de lei. Nici pe departe. Din cei 87.000 de lei trebuie să mai scădem 62.000 de lei, care reprezintă banii pe care Primăria Solca nu-i va mai vira la stat, în contul dărilor la salariu celor 15 șomeri. Rezultatul este 25.000 de lei, însă statul nu reușit să economisească nici măcar această sumă, dacă ne gândim că trebuie să plătească șomajul celor 15 ex-însoțitori, pentru o perioadă de 10 luni, care ajunge la 100.000 de lei.
În concluzie, 25.000 de lei minus 100.000 de lei este egal cu minus 75.000 de lei. Asta da afacere!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: