Președintele J.F. Kennedy, responsabil de protecția consumatorilor la… Suceava

 

15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, a fost marcată de comisarii suceveni printr-o serie de manifestări care au acordat atenție deopotrivă elevilor și adulților.
Până ieri, Protecția Consumatorilor Suceava a fost prezentă în câteva instituții școlare din județ (Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, Școala Filadelphia, Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Școala Generală Nr. 4 și Școala Generală Nr. 1 Suceava) pentru a le vorbi tinerilor despre drepturile pe care le au în calitate de consumatori, cum trebuie să procedeze când au de făcut o reclamație și la ce trebuie să fie atenți atunci când achiziționează un produs sau serviciu.
Ieri, directorul coordonator al CJPC , Elena Oanea, a premiat câștigătorii concursului de eseuri “NU produselor contrafăcute”, premiile fiind acordate, în ordine descrescătoare, Elizei Ujeniu, de la Școala Filadelfia, și lui Daniel Furtună și Valentin Teleagă, amândoi elevi la Colegiul economic “Dimitrie Cantemir” Suceava.
Tot ieri, reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au fost prezenți în toate hipermarketurile din oraș cu materiale promoționale referitoare la drepturile consumatorilor, dar și cu disponibilitate totală pentru a răspunde la întrebările sucevenilor pe aceeași temă.
15 martie a rămas ca zi mondială a drepturilor consumatorilor după ce, în această dată, în 1962, președintele Statelor Unite ale Americii, J.F. Kennedy, rostea pentru prima dată către Congres un mesaj ce se referea la drepturile fundamentale ale consumatorilor; dreptul la securitatea produselor, dreptul la informare, de a fi ascultat și de a alege produse și servicii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: