Campioana HCM Constanța, ținută în frâu de rezervele Universității Suceava

HCM Constanța – CS Universitatea Suceava 36 – 31 (18 – 18)

Plecată pe litoral fără opt jucători de bază, CS Universitatea Suceava a pus mari probleme campioanei HCM Constanța, care s-a impus cu scorul de 36-31, abia spre finalul întâlnirii, după un meci în care „studenții” au dominat prima repriză, iar gazdele pe a doua.
Înaintea întâlnirii, contând pentru runda a XVII-a a Ligii Naționale, constănțenii nici nu se gândeau că vor avea probleme mari în a câștiga jocul cu o echipă suceveană, care și-a menajat titularii în perspectiva returului din Ucraina, singura problemă a grupării de pe litoral fiind diferența la care vor câștiga.

 

Fără aportul lui Pralea, Gavriloaia, Chiruț, Tcaciuc, Bursuc, Adomnicăi, Ignat și Mitrea, „studenții” au oferit o replică consistentă jucătorilor lui Zoran Kurtes încă din debutul meciului, când au condus cu 2-0. Gazdele au punctat de trei ori la rând și au preluat conducerea pe tabela de marcaj, însă, după un sfert de oră, tot sucevenii erau cei care aveau avantaj, 10-8 pentru CS Universitatea. Diferența de două goluri favorabilă universitarilor a persistat și în minutul 24, când jucătorii ajutați de pe margine de Răzvan Bernicu conduceau cu 16-14. Cele două echipe au intrat la vestiare la egalitate, scor 18-18, nu înainte ca handbaliștii de pe litoral să primească o porție de fluierături din partea propriilor suporteri.
Avertizați de jocul practicat de CS Universitatea în prima repriză, constănțenii și-au luat rolul în serios în actul secund și au trecut la timona jocului, preluând și conducerea pe tabela de marcaj, 24-23 în minutul 40. Cu Claudiu Dediu într-o formă bună, „studenții” au restabilit egalitatea în minutul 46, scor 27-27, acesta fiind ultimul moment în care sucevenii au fost la egalitate cu campionii. Chiar și așa, cu șase minute înainte de finalul întâlnirii rezultatul a fost unul strâns, 32-31 pentru HCM Constanța, gazdele reușind să mai puncteze de patru ori până la final, tabela închizându-se la 36-31.
Pentru CS Universitatea au marcat: Dediu 11 goluri (1 din 7m), Acatrinei 10 (1 din 7 m), Șoldănescu 3, Matei 1, Dos-pinescu 5, Brădățan 1.

Petru Ghervan: „Băieții au luptat la Constanța”

Directorul tehnic al CS Universitatea, Petru Ghervan, nu a făcut deplasarea la Constanța, dar este de părere că, după rezultatul final și evoluția scorului, jucătorii care au fost trimiși la malul mării s-au comportat bine. „Să nu uităm că alte echipe au pierdut la diferențe de peste 10 goluri la Constanța. Probabil echilibrul jocului s-a datorat în principal unei stări de relaxare a gazdelor, care văzând că nu au venit mai mulți jucători s-au considerat învingători dinainte. Mă bucur că jucătorii au înțeles că trebuie să joace cum știu mai bine, indiferent de talia adversarului pe care l-au înfruntat. Acum toată atenția noastră se îndreptă către meciul retur de la Lugansk, care va fi cu totul altceva”, a declarat Petru Ghervan.
În această dimineață, la ora 7, handbaliștii suceveni pleacă spre Lugansk. Până la Lvov, delegația suceveană va merge cu autocarul clubului, de acolo urmând să ia un avion până la Kiev și o altă aeronavă din capitala Ucrainei spre Lugansk, unde vor ajunge spre miezul nopții. Manșa a doua a optimilor de finală contra celor de la Burevestnik Lugansk va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: