Municipiul Suceava intenționează să acceseze și etapa a doua a ISPA

Fondurile atrase vor însuma 34 de milioane de euro și vor lua calea extinderii rețelelor de utilități din Ițcani, precum și a introducerii acestora în noile cartiere ale urbei

 

În proxima întrunire a Consiliului Local al municipiului Suceava, pe masa de dezbateri a aleșilor va ajunge proiectul de hotărâre privind aprobarea etapei a doua a Programului ISPA de extindere a rețelelor de alimentare cu apă, a rețelelor de canalizare, precum și de modernizare a stației de epurare a apelor uzate. Anunțul este făcut de edilul-șef Ion Lungu, care a menționat că fondurile de care ar urma să beneficieze municipiul reședință de județ în următoarea etapă se ridică la 34 de milioane de euro.
„Este vorba despre o suplimentare cu 34 de milioane de euro pentru lucrările de aducțiune de apă, extindere rețele de apă și rețele de canalizare. Acestea vin în continuarea celor pe care le avem în derulare în prezent și care se ridică peste 52 de milioane de euro”, a spus primarul Lungu. Domnia sa relevă că dacă în cartierul Burdujeni problema este rezolvată prin investițiile în curs, fondurile din cea doua etapă vor lua calea extinderii rețelelor de utilități din Ițcani, precum și introducerii acestora din urmă în noile cartiere ale urbei. La nivelul întregului județ Suceava, investiția se ridică la aproximativ 120 milioane euro, sumă ce urmează a fi accesată din fonduri structurale. Valoarea totală a investițiilor din cea dintâi etapă a Programului ISPA se ridică la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României și 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitațiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB și ERG Termrom București, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la rețeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeifer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea stației de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistență tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa și are valoarea de 3,16 milioane euro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: